MEMORIAL BASARABEAN | Pr. Constantin Necula: Ceea ce m-a impresionat - prezența în viața mea a Mitropolitului Antonie Plămădeală – un om cât un munte (AUDIO)

  • 16 Aprilie 13:41
0%
00:00:00
00:00:00

Invitatul emisiunii Memorial Basarabean este prodecanul Facultății de Teologie « Andrei Șaguna », a Universității « Lucian Blaga »  din Sibiu, doctorul în teologie, preotul Constantin Necula.  Moderator al unor emisiuni populare la TVR – Bucuria credinței și Zi de Zi cu părintele C. Necula. Autor a câteva zeci de cărți, printre care: Calea virtuții, Ogorul cu îngeri, Îndumnezeirea maidanului, Duminici de suflet și multe altele – cea din urmă fiind tipărită la  editura Cu Drag de la Chișinău. Ultimul său  volum, lansat recent, “Despre Sensul vieții – cu Mihai Morar și părintele C. Necula” s-a vândut în mii de exemplare din primele zile ale apariției în librării.

Fiind citit, ascultat cu drag și de românii basarabeni, părintele mărturisește că își pleacă și el ades sufletul, cu bucurie, asupra verbului autorilor români din Republica Moldova -  Grigore Vieru, Nicolae Dabija ș.a.

Pr. Constantin Necula consideră că memoria este o categorie fundamentală pentru societate și sufletul omenesc, care se raportează atât la trecut, cât și la viitor. C. Necula: „Memoria este parte integrantă a ecoului faptelor celor dinaintea noastră, care se răsfrâng în propria noastră existență. Sunt foarte multe definiri pe care le putem da. Pentru mine personal, de exemplu, memoria este parte integrantă nu doar a unei aduceri aminte, ci și a unei proiecții pe viitor asupra propriei mele vieți. Cred că acționez în foarte multe din faptele pe care le am de împlinit (și demn de primit) inclusiv pe baza memoriei, nu doar de date și cifre, ci și de realități. Spre exemplu, trecând munții la Oituz, în mintea mea e toată rezistența de la Oituz, ajuns la Iași, în mintea mea cântă Hora Unirii, ajuns la Chișinău nu mă bucur doar de bomboanele de la Bucuria, ci mă bucur de tot ceea ce a însemnat, de exemplu, relația mea cu maestrul Grigore Vieru. Mergând la Cahul acum, de curând, am redescoperit amintiri pe care credeam că nu le am, pentru că, citind mult și stând de vorbă mult cu oamenii din Basarabia, mi-am dat seama că multe dintre lucrurile de acolo le știam din poveștile lor. Lucrul acesta construiește nu doar un trecut, ci și viitorul. Memoria este această bază a unui viitor, lucid sper! Sper din toată inima, lucid!  

Zilele acestea, când sunt agresate și rănite personalități, comunități și sensibilități umane, sunt ucise vise odată cu ele, anume memoria mă face să fiu, după unii intempestiv, după alții prea moale în a riposta și a aduce aminte de unde venim. E un vechi proverb danez, apropo de memorie, care spune că dacă nu ne aducem aminte de unde venim, nici nu mai știm încotro ne ducem. Cu alte cuvinte, rădăcinile sunt cele care stabilesc orientarea coroanei către lumina viitorului”, își împărtășește meditațiile părintele C. Necula.

Mitropoliții Antonie al Ardealului și Nestor al Olteniei – verișorii din Basarabia, mari promotori ai românismului

În Ardeal, memoria basarabenilor este mai vie ca în restul țării, pentru că sufletul ardelenilor, care s-au aflat sub oprimare timp de aproape o mie de ani, vibrează profund la suferințele lor, consideră invitatul emisiunii Memorial Basarabean, părintele Constantin Necula. Domnia sa a cunoscut mai mulți basarabeni, stabiliți în Ardeal, refugiați în anii 40, care mult timp au suferit de prigoana regimului comunist. Cel mai viu i-a rămas în memorie amintirea Mitropolitului Antonie Plămădeală, un mare ierarh al Bisericii Române, important teolog și strălucit scriitor, pe care l-a cunoscut: “Zilele acestea televiziunea română a difuzat cele patru episoade din emisiunea Bucuria Credinței, pe care am bucuria de a o realiza la TVR cu Andrei Dochia și acolo printre alții a fost amintit Pan Halippa și alți înaintași basarabeni. Multe lucruri din istoria unității naționale a ardelenilor se leagă cu cele ale unității naționale aduse înainte și prezentate de către acțiunea basarabeană. Prietenii mei de la Chișinău, cei de la arhivele naționale - suntem împreună de ani de zile, iar în cercetare de zeci de ani – scot la iveală lucruri absolut fenomenale! Să nu uităm că biserica a avut această remarcabilă intuiție de a-l canoniza, sau de a-l propune unei canonizări mai largi pe Dionisie Erhan. Povestindu-i viața, au povestit de fapt viața întregii rezistențe basarabene la tot ceea ce înseamnă prigoană, răutate, inclusiv în perioadă comunistă.

O parte din basarabeni s-au așezat aici, în jurul Sibiului, în Sibiu. Am cunoscut mulți dintre ei – sunt câteva familii de doamne sau domni din Basarabia, Bucovina. Adică România de dincolo cu România de dincoace – de acasă, acasă... Sunt lucruri care au marcat foarte mult comunitățile. Cel mai departe în  România am descoperit în satele Gorjului, pe câțiva care au supraviețuit deportărilor și apoi s-au ascuns în cel mai neașteptat loc, sub ochiul regimului comunist român – în zonele de exploatare minieră – fie în mine de adâncime, fie în mine de suprafață. Prietenia mea cu câțiva dintre ei m-a marcat foarte mult, mai ales în urmă cu câțiva ani –  mulți dintre ei s-au stins între timp.

Dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult,  am spus-o și o mai repet,- este prezența în viața mea a mitropolitului Antonie Plămădeală, mitropolit al Ardealului. Cel care s-a născut la 17 noiembrie 1926, la Stolniceni, raionul Hâncești, și se stinge în 29 august 2005, la noi la Sibiu. E mitropolit al Ardealului, după ce a  fost episcop patriarhal, vicar și episcop al Buzăului. O foarte lungă perioadă de timp, din nefericire, a fost arestat, anchetat, umilit de către comuniști. Are o întreagă operă scrisă. Pentru mine de exemplu „Tradiție și libertate în spiritualitatea ortodoxă” este cea mai mare răzbunare pe care a putut vreo dată să o facă un fost deținut politic împotriva regimului comunist. Tot ceea ce a declarat sub bătaie și prigoană în timpul anchetelor la securitate a limpezit în această carte. Scrie superbele „Cuvinte duhovnicești”. Era unul dintre marii, marii predicatori ai țării. Scrie „Tâlcuiri noi la texte vechi”, o carte întreagă despre mișcarea Rugul Aprins. Are o carte minunată despre Basarabia – „Republica”, apoi „Cuvinte la zile mari”. Și scrie primul roman postmodern al României „Trei ceasuri în iad”, o carte care la prima fază a fost retrasă de autoritățile comuniste din librării, pentru a fi reeditată la 2004, la o editură din Sibiu. A fost un om cât un munte!”

Cor:- Cartea a fost înalt apreciat de scriitorul Geo Bogza, cel care a citit-o în manuscris...

„Era într-o relație de prietenie cu foarte mulți scriitori. Pe mulți dintre ei i-am văzut în viață datorită lui. Pot să spun că nu aveai cum să nu apreciezi. E prima carte absolut postmodernă a României, a fost un șoc pentru cei care îl cunoșteau, pentru că venea într-o perioadă în care nu se decelaseră toate și mulți așteptau să vadă cine poate scrie ceva împotriva dictaturii, oprimării. Cartea este despre această dictatură și oprimare. E, dacă vreți, o răsturnare  de perspectivă și la vremea ei îmi povesteau cei care au prins lansarea ei – a rămas foarte marcată lumea asupra acestei calități incredibile de scriitor și de estet a Mitropolitului Antonie! Pe parcurs l-am surprins în foarte multe rânduri că nu era înfipt atât de mult în filologie, ca Înalt Preasfințitul Bartolomeu Anania, dar avea o mare calitate pe care am descoperit-o și la celălalt mare mitropolit, al Olteniei – Nestor Vornicescu. Și el născut în Republică, mă rog, născut în Basarabia, că nu era republică în vremea aceea, dar un om cu o mare calitate de povestaș. Doi basarabeni strașnici! I-am văzut împreună în vreo două-trei slujiri și întâlniri. Erau extrem de simpatici! Ne spuneau că sunt doi verișori, de pe două versante de deal, înțeleg că între cele două sate în care au locuit nu era distanță foarte mare. Doi arhierei cu o mare cultură și cu o mare forță de a reprezenta românismul ca unică alternativă a existenței naționale. Foarte interesant cum gândeau amândoi...

 De altfel, am însoțit delegații de basarabeni în repetate rânduri, a fost momentul în care l-am cunoscut pe domnul Ungureanu, pe Nicolae Dabija. Repet, am fost martor la o întâlnire celebră la București între Înalt Preasfințitul Antonie și Grigore Vieru și pentru mine a fost așa o sursă, un mod de a-i descoperi adâncimile necunoscute! El are o antologie de interviuri „Biserica în mers”, merită să fie citite. Teza lui de doctorat fiind, atunci când a apărut, o mare și importantă contribuție la dezvoltarea eclesiologiei misionare. „Biserica slujitoare” se numește teza. Pentru că este una din marele opere teologice ale perioadei comuniste. El este primul care avansează ideea că în biserică avem o parte luptătoare, care se zbate, se luptă, din care facem parte toți și o biserică triumfătoare, aceea a sfinților, a celor care și-au făcut datoria, a celor așezați în rai, dar împreună alcătuim Biserica slujitoare”.

E momentul cel mai important din istoria României moderne și a Republicii Moldova  – acela de a face bine în numele lui Hristos

Din primele zile ale războiului, părintele C. Necula a fost printre refugiați. I-a întâmpinat, împreună cu voluntarii de la  Facultatea de Teologie, printre care mulți studenți basarabeni, a contribuit la colectarea de ajutoare, a vizitat Mănăstirea Bănceni din Ucraina, unde și-au găsit refugiu mii de ucraineni. Solidaritatea creștină a fost liantul care i-a unit într-un mod neașteptat de puternic pe români, basarabeni și ucraineni, consideră preotul C. Necula: „În primul rând, cred că noi nu însoțim niște refugiați, ne însoțim pe noi înșine. Oricare dintre noi puteam să fim în situația aceasta. Eu am rămas siderat să văd comentarii pe FB, acolo unde se desfășoară viața pentru foarte mulți dintre contemporanii noștri, asupra faptului că noi îi ajutăm, îi sprijinim. M-a luat o jenă așa, creștină. Să nu uităm că războiul acesta – că nu e agresiune, e război în toată regula – a început în momentul acela, în care Biserica citea  duminica Evanghelia aceea teribilă, în care Domnul nostru Iisus Hristos ne spune că a fost flămând și a primit mâncare, a fost însetat și a primit să bea, a fost gol de haine și a primit haine, prigonit și a fost odihnit, bolnav și a fost cercetat. Adică, ce vrem mai mult decât atât! Ne-a dat, cum să spun, direcțiile de intervenție în astfel de situații de criză. Ei bine, ce-am trăit in aceste zile, din februarie începând, ține de Evanghelie. Eu nu mă raportez la refugiați ca la o provocare geopolitică, la o imixtiune, la o ratare a relațiilor diplomatice – chiar nu mă interesează! Dar în aceeași măsură nu am voie să uit că sunt pe stradă, că sunt aici, lângă mine, că au nevoie de ajutor, că Hristos mi i-a trimis la îndemână să mă mântuiască. E momentul cel mai important din istoria României moderne și a Republicii Moldova, îndrăznesc să spun – acela de a face bine în numele lui Hristos!  Ce șansă avem alta, să ne vedem unii pe alții! Colaborarea dintre Republica Moldova și România, în momentele acestea, devine fundamentală.

Sigur, s-au făcut eforturi foarte mari. S-a văzut că statul, ca structură, este slăbănog și nu poate face față, pentru că... nu poate face față! Și că dincolo de orice față a legalismului uman, există o lege dumnezeiască care ne ține pe toți aproape unii de alții...

Dacă spun ce am văzut, am văzut mame cu copii. Chiar copii, în primul rând,  neînsoțiți, am însoțit  câteva grupuri de copii în această situație. Am văzut mame care priveau în urmă după soț și după părinți, rămași în urmă, acolo în Ucraina. Am văzut un mitropolit, pe preasfințitul Longhin, cum să spun, ținând în jurul lui ca o cloșcă puii într-o mănăstire, în care dacă nu ajutăm, se sufocă, pentru că n-ai cum să dai mâncare la două mii de oameni pe zi, fără să aibă urmări asta într-un buget... Apoi am văzu zona aceasta dinspre Sighet, Slatina, acolo unde lucrurile par mai liniștite, dar prin care au plecat de asemenea mii de oameni. Iar studenții mei, dintre care mulți s-au înscris voluntari în Crucea Roșie Română, au stat la Halmeu și au ajutat acolo, au stat și la alte vămi din zona aceea, la limita între România, Ucraina și Ungaria și au văzut cu ochii lor diferența de comportament și atitudine în ceea ce privește refugiații.

Din punctul meu de vedere e o lecție de umanism pentru Europa... Nu există lege să te facă să primești în casă un om sărac, dar există o lege duhovnicească care te face să fii tot timpul atent la nevoile lui și dacă trebuie să-ți deschizi poarta... Dacă ați ști cât e de greu să strâng aceste ajutoare, par o nimica toată. Dar când se umple și mai pleacă un TIR, ai senzația că astea sunt adevăratele rachete împotriva dezumanizării la care suntem supuși. Și dacă vrei, fiecare sticlă de ulei e un obuz.

În acest moment s-a vădit un lucru că în fața unui agresor comun, care ne-a chinuit mult timp și pe unii și pe alții, n-aveai cum să nu faci unitate desăvârșită. Sunt părerile oamenilor simpli, oamenilor de rând, care văd lucrurile așa cum sunt ele, care n-au televizor. Părerea maramureșenilor din Zorghina și Petrova, care vorbesc mult ucraineana, fiind comunități mixte, părerile bucovinenilor de la Siret, sau din zona Siretului, care și-au deschis casele și i-au primit pe oameni în județul Suceava - eu așa ceva nu am văzut de când sunt eu! Ce mi-i fluxul de turiști peste Bucovina! Dar fluxul acesta de oameni în căutarea liniștii este mult mai mare! Oamenii s-au deschis cu o omenie ieșită din comun. Iar în ambele situații, și arhiepiscopul Sucevei, Înalt Preasfințitul Calinic, și episcopul Maramureșului, Prea Sfințitul Iustin au fost absolut remarcabili! Poate că acum se înțelege de ce avem nevoie de o Biserică puternică – acolo unde se clatină fruntariile, primii care sar sunt oamenii Bisericii!”, remarcă preotul C. Necula.

Toată România e aici, în fundamentul bisericii din Gotești”

Recent, părintele Constantin Necula a vizitat orașul Cahul și mai multe localități din împrejurimile lui. Fiind impresionat de căldura și sinceritatea oamenilor din partea locului, oaspetele a observat cu tristețe că țara este atât de „rănită de sărăcia ultimilor ani”. Domnia sa a remarcat totuși cu optimism faptul că în Basarabia se construiesc biserici și se scriu cărți demne de citit. Gestul de a pune piatra de temelie a unei biserici împreună cu un preot basarabean, îl consideră drept unul profund simbolic: “A fost cu totul și cu totul special - am venit în vizită la preasfințitul Veniamin – un bun prieten și un apropiat prin rugăciune. Cu străduința sa, a fost instalată aici maica Olga - una din colegele mele de slujire, dacă e posibil așa să spun, de la Tismana. Au venit la Cahul pentru a sprijini, împreună cu părintele Casian și ceilalți de acolo, dezvoltarea unui centru episcopal –  cum nu avem foarte multe în țară! Preasfințitul a avut grijă să-mi dăruiască întâlniri cu oamenii. Așa, în primul rând, am văzut proiectul Bisericii Sfântul Dimitrie din vechiul cartier lipovenesc de acolo, de  la Cahul. A doua zi am început să vizităm împrejurimile Cahulului, câteva mănăstiri care se reconstruiesc acolo. Am rămas șocat că țara e așa rănită în continuare de sărăcia ultimilor ani...

De acolo am plecat și am văzut Cimișlia, unde o am rămas topit de ceea ce fac preoții în construcția Bisericii Sfântul Nicolae. Sunt absolut entuziasmat de ce am văzut la oamenii aceștia - mai cu seamă când vezi că țâșnește așa din pământ biserica! Apoi, înainte de 2 februarie pe vechi, am dormit la mănăstirea sfintelor Marta și Maria, de la Căușeni. Împreună cu maica stareță, părintele Andrei și tot soborul am simțit așa o bucurie - am stat la o priveghere ca în vechile povești de istorie ale Bisericii! Am slujit după aceea Dumnezeiasca Liturghie la Batâr. Am fost alături de comunitatea de acolo și m-am încântat de oameni, îmi venea să dansez cu fiecare om, nu știu de ce... Și la întoarcere, la Gotești, am pus piatra de temelie a unei viitoare biserici, care m-a marcat foarte mult pur și simplu personal. Unul dintre prietenii mei foarte buni din Republică – părintele Cojocaru,  pe care-l admir foarte mult și care m- a ajutat de multe ori să înțeleg lucrurile grele ale Moldovei - în momentul când am pus piatra de temelie mâna mea ținea o parte de piatră și mâna lui – altă parte. Și am spus – toată România e aici în fundamentul bisericii din Gotești! Cred că are loc astfel un moment istoric, din punctul meu de vedere și cred fundamental că ține foarte mult de fiecare dintre noi, să trăim mai multe astfel de momente. I-am spus părintelui Cojocaru atunci, căci despre el este vorba: Părinte, cu noi de fapt este o istorie întreagă aici prezentă!”, relatează preotul C. Necula din Sibiu.

Constantin Necula a ținut să remarce faptul că printre poeții săi preferați, care-l fascinează prin versul lor, sunt Grigore Vieru și Nicolae Dabija. Citește cu interes și multe alte cărți ce țin de istoria și realitățile Basarabiei. Unul din volumele pe care a ținut să-l remarce și să-l recomande ascultătorilor noștri a fost cartea de memorii a Raisei Leahu-Chirilă, apărută recent la editura Cu Drag, de la Chișinău, Crizantema târzie, amintiri trăite în Moldova sovietică. „Un stik de memorie, una dintre cele mai frumoase cărți de amintiri din perioada Moldovei sovietice, care prezintă cu simplitate și o admirabilă smerenie tot ce a însemnat viața ei, părinții și poporul din jur-împrejurul ei – cred că de la Vasile Ernu n-am citit ceva mai realist și mai frumos despre Basarabia” – afirmă preotul C. Necula.

În fișierul audio puteți asculta  în întregime interviul cu prodecanul Facultății de Teologie “Andrei Șaguna” a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, doctorul în teologie, preotul Constantin Necula.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
27,18
Cer senin
Umiditate:61 %
Vint:2,57 m/s
Tue
27
Wed
21
Thu
23
Fri
24
Sat
24
Arhivă Radio Chișinău