Tabloul a fost pictat în 1985, când artistul se afla la o casă de creație, la Moscova, apoi a fost expus într-o expoziție la Chișinău. Grigorie Plămădeală: “E pe fondalul casei noastre, pe care am avut-o în mahalaua Fulgulești. Am folosit un stâlp, pe care l-am găsit în comuna Tașlâc, peste Nistru. Mi-a pozat actrița Nina Doni... Am purtat ideea asta din 1946, toată viața în suflet. În anii 80, când m-au trimis la tabăra de creație de la Moscova, două luni de zile am lucrat la această lucrare. Eram într-un atelier cu un pictor din Rusia, Vasile Arlașin. El toată ziua asculta postul Vocea Americii. Odată m-a întrebat: “A cito eto?” Și eu i-am spus că pictez un tablou consacrat foametei. El mi-a spus: “U nas toje, vseo bâlo do nih. I za odnu noci nicego ne stalo.” (Și noi de asemenea am avut de toate până la venirea lor. Și într-o noapte am rămas fără nimic). Lucrarea asta a fost prezentată acolo la Zagorsk, la darea de seamă. Și apoi am adus-o la Chișinău. A fost propusă în 1986 și în 1987 a fost expusă. Din toți câți au fost în sală atunci, la inaugurarea expoziției, numai Mihail Petric a venit și m-a felicitat și Leonid Grigorașcenco (pictori)”, își amintește Grigorie Plămădeală.

Grigorie Plămdeală și-a făcut studiile la Școală republicană de arte plastice “I.Repin”, din Chișinău, a lucrat mulți ani pictor la fabrica de covoare din Congaz și tablourile realizate după schițele sale au luat multe premii internaționale. Apoi a îndeplinit funcția de pictor-metodist la Ministerul culturii, custode la fondul plastic al Uniunii Artiștilor Plastici. A  salvat de la uitare multe  clădiri, case, porti, alte monumente care s-au pierdut pe parcursul timpului, înveșnicindu-le în tablourile sale.

Pictorul s-a născut în sectorul Botanica din Chișinău, care pe atunci era o localitate rurală. “Ideea tabloului despre foamete a apărut în iarna lui 1946, când muream de foame... Vara de fapt a fost roadă, dar ei (autoritățile) au făcut aici, unde e acum pretura sectorului Botanica, o fățare și au adunat acolo pâinea de la gospodari, au treierat-o, au pus-o în mașini și au dus-o. Numai ei știu unde. Și oamenii au rămas cu buza umflată. Că oamenii la Botanica erau gospodari. Orașul de termina la Gara mare. Da încoace erau livezi, case cu oameni gospodari, cu căruțe, cu cai, boi…”, își amintește invitatul.

Pictorul ne povestește mai multe lucruri legate de istoria sectorului Botanica - pe timpuri o mahala cu denumirea Fulgulești. Întinsă în perimentul actualei străzi cu aceeași denumire, până la sediul preturii Botanica. La fântâna care există și astăzi în acea zonă, se afla casa bunicii Aculina - mâca Culina, cum o numeau toți cu drag, care era moașă și primea nașterea copiilor. Anume acolo, în acel perimetru, susține interlocutorul nostru, în anii 40 au fost înmormântați niște ostași români, în memoria cărora ar trebui edificat un monument: “Ne duceam noi odată cu căruța la deal - aveam pământ pe lângă Băcioi - cu mai mulți puștani în căruța noastră. Și în fundul grădinii la mâca Aculina stătea un convoi. Erau vre-o 4-5 căruțe, în care se aflau mai mulți ostași. Câte un ostaș erau lângă cai și-i curățau. Dar doi bărbați săpau o groapă. S-au dat la o parte, ca să puteam trece noi. Din toți puștanii care eram în căruță, numai eu am rămas în viață. Țin minte foarte bine locul acesta și am făcut și schema acestui loc. Cred că acolo au fost înmormântați unul sau mai mulți ostași români și ar trebui să se pună un monument în cinstea lor”, povestește pictorul.

Grigorie Plămădeală a început să picteze de mic. Văzând talentul fiului, chiar și în acele vremuri grele, tatăl său l-a dus în atelierul pictorului Petru Țurcanu, care i-a dat primele lecții de artă plastică. Ulterior Petru Țurcanu, un discpol al sculptorului Alexandru Plămădeală, i-a devenit și profesor la Scoala de pictură. Anume de la Petru Țurcanu a aflat pentru prima oară despre Alexandru Plămădeală, fost director al școlii în interbelic, memoria căruia în perioada ocupației sovietice a fost dată uitării.

Pictorul își amintește despre anii grei ai adolescenței, despre primul său loc de lucru la moara din Chișinău, mizeria, sărăcia, munca în condiții periculoase, care deseori duceau la accidente și chiar la decesul angajaților.

Grigorie Plămădeală și-a păstrat energia, dragostea de viață și simțul umorului. El își amintește, spre exemplu, cum în perioada când a lucrat în cadrul departamentului de propagandă al Ministerului Culturii, fiind însoțitor al colectivelor de artișiti ce veneau în RSSM, se întâmpla să-i pună la punct chiar și pe înalți demnitari de partid din acea perioadă.

Mai multe detalii despre viața și activitatea pictorului Grigorie Plămădeală aflați din interviul cu artistul plastic, realizat în cadrul expoziției “Monumente și clădiri din sec. XX, Chișinău” vernisate la biblioteca Ștefan cel Mare și Sfânt, din capitală.