„Sunt atâtea pagini de aur ale istoriei Teatrului Național pe care n-am avut voie să le cunoaștem. Am avut norocul să-l cunosc pe Eugeniu Ureche, care era din acea generație, am avut norocul să-l cunosc pe academicianul Leonid Cemortan. El fost pionerul - a editat, după 1990 istoria Teatrului Național din 1921 până în 1935, acumulând documente la Arhiva din București. Și bucuria mea era nespus de mare, când mergeam la Arhivă și pe unele documente întâlneam semnătura lui. Pe altele era numai semnătura mea și-mi spuneam - “Uite, n-a găsit asta!”, povestește Petru Hadârcă.

Cu toate dovezile și documentele existente, Petru Hadârcă s-a confruntat cu ideologia comunistă reînviată în anul 2003, când era numit fascist român, fiind demis din funcția de director. Cu timpul a adunat suficiente dovezi, realizând mai multe cărți și un film documentar, în colaborare cu OWH studio și cu susținerea Centrului Național de Cinematografie, în care sunt prezentate documente, mărturii, informații din presa timpului, poze, cadre video, care relatează despre mai multe pagini și momente din perioada interbelică a Teatrului Național de la Chișinău:

„Am găsit imagini video cu spectatori în fața teatrului național în 1924, am găsit înregistrări cu vocea actorului Costache Antoniu, care a fost timp de 9 ani actor la  Teatrul de la Chișinău și el povestește cum a fost invitat de directorul George Topârceanu aici. Povestește cum a debutat Emil Botta aici în anii 1934 – 1935,  marele actor  pe scena Teatrului Național de la Chișinău! Sau Marcel Anghelescu, care făcuse Conservatorul la noi. Marele Marcel Anghelescu, pe care l-am văzut în atâtea filme, ca și Emil Botta, ca și Costache Antoniu! Ăștia au pornit din Chișinău, din trupa asta!”,  povestește Petru Hadârcă.

Inițiativa înființării unui teatru național la Chișinău pornește de la Sfatul Țării: „Am stat pe stenogramele Sfatului Țării. Câteva zile înainte de votarea Actului Unirii, se pusese foarte stringent problema înființării unui teatru național. Inițiativa aparținea celor din blocul moldovenesc - Pantelimon Halippa, Anton Crihan, Vasile Gafencu. Sunt discursurile lor”.

Înainte de 1918 la Chișinău veneau teatre din alte orașe ale Imperiului rus, fiind acceptate și unele din România. Spectacolele teatrelor românești erau primite cu entuziasm: „Înainte de 1918, Chișinăul n-avea teatru în limba română. Chișinăul avea spațiu, dar nu avea trupa proprie. Erau acceptați cei care veneau de la Harkov, de la Kiev. În anul 1857 - 1860, când a încercat o primă trupă de la Iași să ajungă la Chișinău, în Basarabia, s-au făcut eforturi enorme - autoritățile de la Chișinău au făcut demers, au trimis toate textele la Sankt-Petersburg. Nu au fost acceptate toate. Numai unele comedioare ușoare. În ziarele din acea perioadă - împărtășesc cu emoție acest lucru - am găsit o informație despre boierul Vârlan, de la Visterniceni, care cumpăra câte 200 bilete și le dădea gratis țăranilor ca să vină să asculte vorba frumoasă românească! - și arunca cu bani în actorii ceea!”, relatează Petru Hadârcă.

Încă un caz deosebit în istoria teatrului de la Chișinău - pe locul actualului TNME a fost un edificiu mai vechi, ridicat după proiectul arhitectului Bernardazzi. Acesta a luat foc la 24 decembrie 1877, când capitala a fost zguduită de acest tragic eveniment. Însuși primarul Șumanschi a pierit, salvând spectatorii în timpul incendiului, ce a mistuit întreaga încăpere.

Ulterior, primarul Carol Schmidt depunea mari eforturi ca să existe în capitală un teatru, cu o trupă permanentă. Acesta a trimis depeșe în mai multe orașe, se interesa cum este întreținut un teatru. Petru Hadârcă a găsit chitanța în care primarul achita taxa pentru schițe ale teatrelor din Europa - Paris, Londra, Berlin. Primarul a obținut cu greu avizul consilierilor de a înălța un edificiu abia în 1900, când se marcau 100 de ani de la nașterea lui Pușkin. Atunci a fost obținut locul de la intersecția actualelor străzi Mateevici și Pușkin, unde s-a construit mai târziu Auditoriul Pușkin - acela, în care în perioada 1938-1939, s-a aflat sediul postului de Radio Basarabia.

 În perioada comunistă, Teatrul Național a suferit mari schimbări: „În anul 1941 Teatrul Național își continuă activitatea. Dar în acea perioadă purta numele lui Ștefan cel Mare. La cârma lui se afla actorul Dominte Timonu, originar din Transnistria - trupa din acest oraș fusese adusă la Chișinău odată cu anexarea, în 1940. Tiraspolul încă avea sediu, ridicat de bolșevici, care nu fusese minat. Și atunci Liviu Rebreanu, care era în fruntea teatrelor la Ministerul Culturii, a transferat această trupă înapoi la Tiraspol. Atunci Arcadie Plăcintă a revenit înapoi în trupa de la Chișinău, de asemenea și Maria Cosmacevschi, care refuzase să activeze în teatrul adus de la Tiraspol în 1940, numindu-l un teatru de amatori. În 1944, când Basarabia fusese iarăși ocupată de comuniști, pentru acest fapt, Arcadie Plăcintă, Aurel Ciocârlan, (care a murit pe front) și alții, au fost pedepsiți și trimiși carne de tun pe prima linie. Iar Maria Cosmacevsci s-a pensionat și s-a retras la Pitești, la fiică-sa, unde a și murit.

Arcadie Plăcintă a rămas ca prin minune în viață și rușii l-au transformat în Arcadie Plațânda.  L-am cunoscut și îmi amintesc un asemenea moment: prin anii 85, eram împreună cu un actor activist comunist la o dublare, la “Moldova-film” și îl văd că intră pe poartă. Și cel care era cu mine, zice: “Iacă-tă-l, vine,  fascistul!”. Eu n-am înțeles atunci, ca să-mi dau seama mai apoi care era motivul - pentru că a activat în perioada 1941-44 în trupa de teatru de la Chișinău, nu s-a refugiat ca alții în Ural, în Kazahstan…”, povestește Petru Hadârcă.

Invitatul relatează că a urmat o perioadă când se montau numai piese bolșevice, dar mai apoi, cu străduința mai multor personalități, la Chișinău a fost pusă în scenă piesa lui I.L.Caragiale, iar în perioada dezghețului și mai târziu, s-au montat mai multe piese cu caracter național.

Mai multe detalii despre istoria Teatrului Național aflați din interviul cu directorul TNME, Petru Hadârcă, difuzat în cadrul emisiunii Memorial Basarabean, pe care-l puteți audia în fișierul audio din această pagină. Emisiunea este realizată de Alina Rusu.