Firul amintirilor sale începe din perioada când a devenit elevă la liceul „Regina-Mamă Elena”, din Chișinău, instituție de elită din perioada interbelică, care i-a oferit cunoștințe temeinice pentru întreaga viață. Dar, după instaurarea puterii sovietice, familia Crigănuță, mai exact mama cu fiicele și feciorul, împreună cu nepoții de la frate, au fost deportați în Siberia. Tatăl Nadejdei a reușit să se ascundă în noaptea de pomină a lui iulie 1949, abia peste doi ani a reușit să ajungă la familia sa.

„Sunt născută în 1932 și copilăria o țin minte toată - foarte grea! Cum ne-au ocupat rușii și în ce suferința am fost noi, că ne-au distrus, totul ne-au luat și în Siberii de gheață ne-au dus. Eu învățam bine la școală, era și religia pe timpul acela - aveam o oră de religie pe săptămână. Tata vedea  că aveam note bune și se bucura. Tata era contabil la magazinul din sat, care se numea „Albina”. El noaptea bătea „sciotul” și scria. Noi, pe cuptor, ca copiii, facem zgomot. Știu că el tot ne mustra să tăcem, că să aibă liniște. Și apoi am ajuns așa de distruși - au venit, ne-au luat pământul, ne-au lăsat 10 hectare. Îmi amintesc că sora mea, Veronica, care era mai mare, se ducea la Chișinău, unde trăia la cineva, și cumpăra niște grâu care mai descărcau pe la gara. Și cumpăra de acolo și îl vindea cu borcanul”, povestește doamna Nadejda Poiată -Crigănuță.

Odată cu venirea sovieticilor au fost întocmite listele celor care erau considerați dușmani ai puterii sovietice, printre care erau intelectualii, persoanele care au avut anumite funcții în timpul guvernării românești, sau erau mai harnici și aveau o gospodărie mai bună. Familia Nadejdei a fost printre cei care urmau să fie deportați.  În atmosfera de teroare, familia a încercat să se ascundă pe unde se putea. Dar mama și fiicele au fost prinse și încărcate în mașinile care au dat busna în sat în noapte din 6 spre 7 iulie 1949, la miezul nopții:

„Când ne-au ridicat, noi eram ascunși toți  în toate părțile. Mama noastră s-a ascuns la o casă, unde trăiau niște oameni săraci, lipiți pământul. Bărbatul familiei acelea era luat, pe ceva politică. Acea femeie se duce la mama și zice: „Ieși! Ia uite, că avem o groapă mai bună”. Și când a văzut că a ieșit, zice: „Bogdaproste că ai ieșit, du-te de pe capul nostru”, și a alungat-o. Și noi eram ascunși. Eu eram undeva, sora Ludmila era în altă parte, toți eram risipiți. Nu știam unul de altul. Dar pe noi ne-a văzut într-o glugă, de ciocleji o fată care a fost cu noi la ajutor, tot prieteni. Sora Veronica era căsătorită în alt sat și venea la noi, era însărcinată. Și s-a dus în câmp, să vadă ce se mai aude, ce se mai vede. Și când s-a dus acolo, a văzut un rând de mașini care erau să intre în sat. Așteptau să vină noaptea, că să nu sperie lumea… Nu știu cine i-a spus mamei, că Nadia matale, adică eu, au prins-o și se zbate în mâinile soldaților și plânge. Și mama, cu inima ei de mamă, s-o înspăimântat și s-a dus la primărie, să vadă copilul ei. Așa ne-au mințit și ne-au prins... Dar tata a rămas. S-a ascuns și a rămas doi ani, așa, pribeag. Apoi ne-a scris scrisoare și ne scria: „Dragi copii, pentru voi plâng și la voi am să vin”... Dar doi ani nu a venit. Ne-au dus în 1949 și ne-am întors în 1957. Au ținut în taină că eram deja reabilitați, după moartea lui Stalin. Dar nu ne spuneau, ne-au ținut, ne-au folosit”, povestește Nadejda Crigănuță.

În acea noapte a fost ridicată și Eufrosinia, împreună cu frățiorul său, verișorii Nadejdei, fără de părinți. În Siberia, Eufrosinia s-a îmbolnăvit de tuberculoză osoasă și a decedat: „Verișoara  mea, Eufrosinia, care a învățat la liceul „Regina Maria”, au luat-o și pe dânsa în Siberia, fără mamă, fără tată, pe ea cu un frățior. Din prima iarnă s-a îmbolnăvit,  Eufosinia - și o doare, o doare și nu-i găsea boala. Apoi i-au găsăt tuberculoză la oase. Trebuia să șada ea, Frosea, în ghips și locuri nu erau. Noi ne mai duceam și o vizitam cu greu. Și tot trăgeam nădejde ca o să  se vindece Eufrosinia, și o să ne ducem în Basarabia, înapoi. Și mama noastră, dacă era fiica fratelui ei și verișoara noastră, zicea : „Dacă ne întoarcem, și moartă o luăm în Basarabia, o descoperim și o luăm în Basarabia”, așa spunea mama. Și totuși a murit. Și am îngropat-o la o margine de drum, acolo, în Siberia. Și mi-a fost foarte dureros. Noi ne-am aflat în Tiumeni, raionul Novozaimsk. Dar Eufrosinia a nimerit în alt raion, în Iurginsk. Acolo ne duceam și ne tânguiam, și plângeam…”, își amintește Nadejda Poiată-Crigănuță.

Mai multe detalii despre soarta Nadejdei Poată-Crigănuță, din Băcioi, municipiul Chișinău, deportată cu familia în Siberia în 1949, aflați din cadrul emisiunii Memorial Basarabean, realizată în colaborare cu doctorul în istorie, Andrei Furtună. Pentru a asculta înregistrarea, accesați file-ul audio de pe această pagină.