MEMORIAL BASARABEAN | Ludmila Popovici, CRVT Memoria: Trăim într-o societate în care violența este la ea acasă, e prezentă și în discursul politic. Ar trebui să ne punem ca scop toleranță zero față de orice tip de violență (AUDIO)

  • 12 Martie 18:30
0%
00:00:00
00:00:00

Urmările traumatice ale violenței asupra victimelor represiunilor sociale le resimt urmașii și întreaga societate – soluția este să vorbim, să analizăm, să tragem învățăminte, susține invitata emisiunii Memorial Basarabean, Ludmila Popovici, Directorul Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii.

Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii (CRVT) “Memoria” ( înființat în 1999) a apărut ca o necesitate a societății de a se preocupa de persoanele trecute prin traumă extremă - veteranii războiului din Afganistan, cei ai războiului de la Nistru, persoanele care au trecut prin represiunile comuniste și alte victime ale terorii.

Victimele represiunilor staliniste sunt cuprinși de anxietate și nu le povestesc de obicei urmașilor prin ce au trecut. Dar necunoașterea adevărului duce la traume ascunse în generațiile următoare, susține Ludmila Popovici:

Când am început să lucrăm cu victimele represiunilor comuniste a fost o provocare să constatăm că pe de o parte aceste persoane aveau nevoie de asistență, să-și expună durerea prin care au trecut, pe de altă parte erau încă cuprinși de anxietate și se temeau să vorbească. M-a impresionat profunzimea traumelor suferite, cât și acea tăcere pe care au păstrat-o ani de zile.

Primele persoane care ne-au pășit pragul Centrului veneau cu niște carnețele, cu fotografii și încercau să ne povestească, să ne arate aceste fotografii, spunând că nu le-au văzut nici nepoții, nici copiii. Pentru că era un tabu în familie să se vorbească la acea temă. M-a impresionat dorința lor de a-și ventila emoțiile, de a-și povesti experiența traumatică. Era și foarte interesant pentru noi și foarte dureros. Erau momente când ne închideam în cabinete și pur și simplu plângeam. Fiecare dintre aceste peroane avea durerea sa, trauma sa profundă și neauzită, pentru că nimeni nu prea a avut interesul să-i audă timp de ani de zile”, susține Ludmila Popovici.

Recent, Centrul Memoria a lansat câteva volume în care este relatată dureroasa experiență a generațiilor care și-au trăit copilăria în gulag-urile staliniste. Pentru că tinerele generații au nevoie să-și cunoască trecutul, consideră L. Popovici:

Ideea de a instrumenta aceste mărturii în niște cărți a venit prin 2006, când am văzut că e o nevoie în societate ca ei să fie ascultați. Am organizat întâlniri la licee, colegii, încercând să găsim câteva persoane gata să vorbească în fața tinerilor. Și atunci am simțit și mai profund acea ruptură enormă între generații, fiindcă după întâlniri uneori elevii spuneau cu lacrimi în ochi: și bunica mea a fost în Siberia, dar eu nu știu nimic despre suferințele ei! Și atunci a apărut ideea aceasta de a publica ceva, cu ajutorul beneficiarilor noștri. Așa au apărut albumul „Copii Basarabiei în Gulag” și cartea „Destine frânte”, care relatează despre viețile lor. Este un omagiu adus acestor oameni, care au suferit enorm”, menționează Ludmila Popovici.

Azi întreaga societate este marcată și de acele traume suportate de către victimele represiunilor. Iar învățăturile care ar trebui să fie trase, ar fi că nu trebuie să tolerăm violența, care naște violență, afirmă Ludmila Popovici:

S-au făcut studii în Statele Unite asupra veteranilor războiului din Vietnam și în Israel asupra victimelor Holocaustului, asupra reprezentanților celei de-a doua, a treia generație – cum au fost afectate aceste persoane de traumele prin care au trecut părinții și buneii lor. S-a constata că este o relație directă. Am avut șansa de a participa și la o școală de psihotraumatologie în Dubrovnik, în 2002, unde am aflat despre trauma de peste generații. Și am încercat să urmărim ce se întâmplă și cu beneficiarii noștri în acest sens. Am creat un chestionar prin 2004-2005, ca să vedem care sunt consecințele. Ne-au uimit rezultatele. În a doua generație, copiii care au fost protejați, cărora părinții nu le-au vorbit prin ce trecuseră, aveau probleme de funcționalitate socială. În foarte multe cazuri persoanele sufereau de anxietate inexplicabilă - de a începe ceva nou, de a deschide ușa unui șef, frica de a vorbi în public, frica de a fi ei înșiși”, menționează directoarea Centrului « Memoria ».

Perioada represiunilor comuniste care a durat în timp, a generat o traumă colectivă enormă și nu este doar problema supraviețuitorilor din gulag, este problema întregii societăți. În rezolvarea acesteia ar trebui să se implice mediul academic, mass-media, instituțiile statului, consideră Ludmila Popovici:

Dacă nu analizăm și nu tragem învățăturile cuvenite din traumele perioadei represiunilor politice, a războiului din Afganistan, dacă nu analizăm o altă traumă colectivă care a fost războiul de la Nistru , dacă nu învățăm nimic din 7 aprilie 2009, nu mergem nicăieri. Toleranța la violență va rămâne una înaltă. Anume de aceea că încercăm să ascundem totul sub preș, evităm să vorbim deschis, să tragem învățăminte, trăim într-o societate unde violența este la ea acasă. Aceasta este prezentă și la nivel înalt și în discursuri politice. Noi ca și societate ar trebui să învățăm din aceste lecții, ar trebui să ne punem ca scop toleranță zero față de orice tip de violență”.

Ascultați interviul cu Ludmila Popovici în fișierul audio atașat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
36,63
Cer senin
Umiditate:29 %
Vint:5,66 m/s
Wed
22
Thu
23
Fri
25
Sat
27
Sun
27
Arhivă Radio Chișinău