Loghin Alexeev, autor al unei cărți de memorii din perioada comunistă (Schițe bio și bibliografice) și mai multor culegeri de epigrame, a editat cu propriile eforturi manuscrisele scriitorului Nicolae Țurcanu, reunindu-le într-un volum: Drumul patimilor poetului Nicolae Țurcanu. L-a cunoscut și în timpul vieții, fiindu-i rudă. Dar abia după plecarea sa la cele veșnice a înțeles reala valoare a operei lui și adevăratul dramatism al vieții sale. Îl compară cu Soljenițîn, dar consideră că opera sa este chiar superioară scriitorului rus, deoarece a fost scrisă chiar în vâltoarea evenimentelor, în Gulag-ul sovietic. Pe când Soljenițîn și-a scris opera peste câțiva ani după eliberare.

Loghin Alexeev menționează că destinul lui Țurcanu a fost tragic din copilărie, rămânând orfan și având de îndurat crunta foamete din Transnistria, care pe atunci era în componența Ucrainei: “A dus cea mai noduroasă cruce a patimilor pe tot parcursul vieții, începând cu frageda copilărie și până la ultima suflare. Și continuă și până în ziua de astăzi să rămână în anonimat...El a fost fratele soacrei, unchiul regretatei mele soții. Acest om, care este un adevărat martir, un erou al națiunii, a rămas orfan de tată de la 5 ani. Maică-sa, născută în Nezavertailovca, îl părăsește și trece în Purcari, prin ‘26-27. La scurt timp îl părăsește și unica soră. El rămâne undeva în Holodomorul din ‘33 copil al nimănui, neajutorat, cu unicii coabitanți, rozătoarele înfometate, care s-au înfruptat din urechiușele și degețelele lui. A supraviețuit ca prin minune, într-o distrofie grozavă. Acea foamete a micșorat demografia Ucrainei undeva cu 6 -7 milioane de oameni…”, relatează invitatul.

Nicolae Țurcanu a început să frecventeze școala în adolescență. Dar deja la acel moment citise întreaga bibliotecă din sat. În iureșul evenimentelor din acei ani, cu schimbările de regimuri politice, Nicolae Țurcanu a ajuns și în România, unde i se propusese să rămână, prețuit pentru inteligența și talentul său. Dar se întoarce în Tiraspol, unde îl aștepta soția. În 1944 vine la Soroca, unde i se propune să lucreze în școală. O întâlnire fatală, susține L. Alexeev, cu scriitorul E. Bucov, care pe atunci ocupa înalte funcții în stat, îi hotărăște destinul. Acesta ordonă să fie arestat și deportat. Se zice, că motivele ar fi fiind niște vechi socoteli.

Ajuns în Gulagul sovietic, în condițiile inumane, Țurcanu reușește să-și noteze versurile într-un caiet, păzit cu strășnicie de confrații săi de ocnă. Acest caiet, salvat ca prin minune, a fost ascuns timp de decenii de ochii omniprezenți ai KGB-ului. În opinia scriitorului L. Alexeev, versurile lui Țurcanu au mai multă vervă decât scrierile lui A. Soljenițîn. Apropo, scriitorul rus, se zice, s-a întâlnit cu Țurcanu în detenție și chiar îl descrie în unul din episoadele cărții sale: “Nicolae Țurcanu figurează în cartea lui Soljenițîn. Ei un timp au fost deținuți în aceeași închisoare. Întâlnim un episod în cartea sa, când convoiul a fost oprit la poarta închisorii, pentru că lipsea un ins, un deținut. Acel deținut era nu altcineva decât Țurcanu. Convoiul s-a întors pentru a-l găsi pe acel moldovean, poreclit spion român. Anume acest moment și altul, când scrie despre acel ungur, care i-a tras un șut în fund, vădește că acesta este Nicolae Țurcanu. Despre aceasta recunoaște și însuși scriitorul... Curajul lui este de neconceput: la 26-27 ani, cât avea atunci, (să scrie asemenea versuri acolo, în gulag) știind că la cel mai mic semn puteai fi împușcat, ori putea fi linșat de acei câini-lupi, care omorau fără milă deținuții, atunci când erau aruncați după sârmă ghimpată...La Lubeanca era o academie întreagă de invenție a chinurilor…”, menționează L. Alexeev.

Poeziile erau scrise în cursul zilei de lucru. Seara veneau colegii lui și îi aduceau caietul ascuns prin mușchi, prin licheni, în tundra polară, el la fuga le transcria (cu verde de briliant) și ei iarăși îl ascundeau. Prin anii 90, despre caietul verde, care era ascuns cu strășnicie de poet, a aflat verișorul lui, Tudor Țurcanu, care a fost un timp director al editurii Literatura Artistică. În acea perioadă N. Țurcanu a publicat în sfârșit două cărticele, una de poezie și alta de proză, spune Loghin Alexeev: “Impresionat de cartea lui - În vinerea patimilor - în care a inclus și versuri din caietul verde, am rugat-o pe soția, tanti Vera, să caute prin arhivele lui N. Țurcanu, era tocmai după decesul său. Ea a scotocit prin toate ungherele și din tot ce a găsit, am descifrat și în 2018 am alcătuit un volum, pe care l-am întitulat Drumul patimilor poetului Nicolae Țurcanu”.Alexeeev regretă că nu a obținut susținerea din partea Uniunii Scriitorilor pentru a redacta manuscrisul, dar crede că pe viitor, opera lui Nicolae Țurcanu va fi valorificată și își va obține locul binemeritat în literatura basarabeană.

Invitatul își mai împărtășește gânduri despre propria tinerețe, când l-a cunoscut și a fost (fiind și acum) prieten cu Mircea Druc, ambii fiind audiați ca martori în dosarul lui Alexandru Șoltoianu, precum și alte amintiri.

Pentru a afla mai multe detalii, audiați interviul cu medicul și scriitorul Loghin Alexeev, difuzat în cadrul emisiunii Memorial Basarabean, pe care-l găsiți în fișierul audio de pe această pagină. Emisiunea este realizată de Alina Rusu.