Istoricul Sorin Sipoș povestește ce i-a surprins cel mai mult pe călătorii străini atunci când au ajuns în Principatele Române, în secolul al XVIII-lea, fiind vorba atât de Țara Românească cât și de Țara Moldovei și Transilvania.„Mulți spun că Transilvania este racordată mai mult înspre Occident, iar celelalte două principate înspre Orient. Dar cei care  rămân mai mult timp, constată că aceste influențe sunt pregnante doar la nivel de elită”, menționează autorul. Istoricul vorbește despre unitatea etnică, lingvistică, religioasă, despre calitățile umane, dar și sărăcia și exploatarea românilor din cele trei provincii românești, remarcate de călătorii care au traversat aceste spații de-a lungul timpului.

Acești călători, dacă vin din Europa Occidentală, constată că în Transilvania există multe lucruri identice cu cele din țările europene. Ei observă că aici se vorbește latină, germană, mai ales în zona Brașov, Sibiu, etc. Nu numai că sunt multe elemente ale civilizației occidentale prezente, dar constată și că aici peste tot locuiesc români. Dar când traversează frontiera în spațiul extracarpatic, în cele două principate, majoritatea din ei au impresia că intră în Imperiul Otoman - din cauza reprezentanților puterii politice, sau a ceremonialelor de la curte. De aceea, călătorii adesea credeau că țările române erau părți ale Imperiului Otoman, ceea ce era fals:

„Cei care rămân mai mult timp aici, constată că nu e adevărat, că țările române au o anumită autonomie și că domnii fanarioți sunt numiți de sultan, că se cumpără tronul. Ei observă că influențele sunt pregnante doar la nivel de elită. Dacă ne ducem cu o analiză de o durată mai lungă, constatăm că după câteva decenii, vom asista la un proces de re-occidentalizare pe direcția unei cercetări deja celebre a lui Pompiliu Eliade, influența spațiului francez în spațiul public din principatele române”, spune istoricul.

Potrivit  observațiilor călătorilor străini, „românii în cele trei provincii sunt cei care plătesc toate greșelile politice. Sunt cei exploatați, sunt cei umiliți, cei care suferă de pe urma conflictelor militare, ale abuzurilor, ale corupție”, relatează istoricul Sorin Sipoș.

Un alt element, pe care îl relevă mărturiile călătorilor din perioada cercetată de autorul volumului „Între Orient și Occident. Imaginea principatelor române în relatările călătorilor străini”, este că românii au conștiința originii lor latine. Acest fapt poate fi observat nu doar la nivel de elite, ci și la nivelul locuitori obișnuiți. Călătorii din țările romanice constată cu uimire că în acest spațiul locuiesc urmași ai romanilor, care sunt extrem de asupriți și exploatați:

„În general, românii, din această perspectivă, nu erau un popor instruit în epocă, în raport cu celelalte națiuni din Transilvania, dar se pare că s-a transmis această idee a originii latine a românilor, pe care călătorii o constată și ei. Mai ales cei care vin din peninsula italică, din Franța, din Spania, din regatul Spaniei, o constată vorbind cu românii și constatând că multe cuvinte sunt identice, sunt comune. E un fel de revelație pentru ei că, dincolo de cortina asta de fier, prima cortină de fier între lumea occidentală și lumea orientală, stabilită de Imperiul Otoman, este un popor de origine latină care are conștiința originii lor romane. Evident că călătorii mai fac un pas și spun - cum se poate, totuși, ca aceștia, care sunt urmașii romanilor, și  romanii au reprezentat în antichitate o mare putere, acum să fie atât de exploatați și să se afle într-o situație complicată din perspectivă politică și socială?

Evident, ei fac comparații, pentru că majoritatea călătorilor nu se opresc în Transilvania, deci pot să facă comparații și între cele trei provincii, respectiv între românii din cele trei provincii. Ei constată că există o identitate de limbă și că românii din Transilvania vorbesc aceeași limbă cu cei din Moldova, și mai apoi din Basarabia, și cu românii din Muntenia. Și chiar, câteodată, când unii dintre români spun: „Știi moldovenește?”, călătorii străini îl apostrofează și îi spun: „Știu românește, că moldovenește nu există!”. Adică, sigur că cel care îi răspundea, făcea referire la faptul că, pentru el, acela era un dialect al limbii române”.

Autorul menționează pe lângă unitatea lingvistică, etnică și pe cea confesională, constatată de către vizitatorii Țărilor Românești între locuitorii celor trei provincii. Aceasta se manifestă prin tradițiile acestora, felul profund de a-și trăi credința și de a o manifesta prin comportamentul lor față de străini, prin ospitalitatea și spiritul lor de întrajutorare: „O unitate spirituală se manifestă prin posturile ținute de credincioși, încât ei (vizitatorii) sunt realmente surprinși, cu câtă consecvență își țin românii posturile, cu câtă devoțiune se roagă în biserici, la icoane, de câte ori își fac cruci când trec pe lângă troițe... Adică, la început, îi bănuiesc pe români de un anumit bigotism. Dar după aceea își dau seama că majoritatea dintre ei nu știu să spună „Tatăl nostru” de la cap la coadă și este mai mult o credință trăită cu intensitate maximă, decât o credință obținută din perspectivă cultică, dacă pot să spun, din perspectiva literaturii de specialitate.”

Ce spun acești călători despre calitățile morale ale românilor: „Călătorii, când ajung în spațiu nostru, evident, oricât de bine și-ar fi planificat călătoria, întotdeauna apar accidente. Se defectează trăsura, este o inundație, este o furtună, o ploaie torențială, și evident că, dacă românii sunt majoritar peste tot, trebuie să apeleze câteodată și la români, ca să-i salveze. Și în majoritatea cazurilor, dacă acel călător n-are unde să doarmă, românul îi oferă odaia cea mai bună și el, cu familia, se mută în grajdul cu animale. Dacă are ceva pe masă, îi oferă călătorului. Dacă trăsura se blochează, se împotmolește, cum spun ardelenii în nămol și în mizerie, fiindcă drumurile erau așa cum erau în epocă, neîntreținute, românii sunt cei care îl ajută pe călător fără să condiționeze plata pentru aceasta... Le consideră ca fiind lucruri creștine, de bun simț și firești pentru cineva care-i străin de aceste realități și care trebuie să fie ajutat”, susține istoricul Sorin Sipoș.

Moldova este văzută de vizitatorii Țărilor Române ca un principat cu resurse extraordinar de bogate. Una din cele mai frumoase țări în care ei au călătorit, care are o bogăție și în ceea ce înseamnă diversitatea reliefului, o poziție geopolitică extraordinară. Dar, spun călătorii, din păcate, aici nu vezi decât o administrație deplorabilă, sărăcie foarte multă și o foarte mare corupție, mai ales în perioada fanariotă.

Mai multe detalii aflați din emisiunea cu participarea istoricului Sorin Sipoș, autorul volumului „Între Orient și Occident. Imaginea principatelor române în relatările călătorilor străini”, accesând fișierul audio de pe această pagină.