MEMORIAL BASARABEAN | Editorul Petru Șarcov: Actualul calendar folosit la nivel mondial se datorează unui sfânt român

  • 20 August 2023 10:45
0%
00:00:00
00:00:00

Fiind afectat de ideologia comunistă din perioada sovietică, în anii 1990 își propune să afle cât mai multe despre propriile rădăcini. Invitatul emisiunii Memorial Basarabean, directorul editurii “Cu drag”, economistul Petru Șarcov, a cercetat istoria familiei sale, a reușit să-și recupereze casa părintească, și o parte din averea luată de sovietici.

Ceea ce s-a acumulat într-o sută de ani, de câteva generații, s-a distrus în câteva ore.

„Încă în anii 90 am început să cercetez tot ce am putut în arhiva familiei și nu am găsit nimic. Și atunci am mers prin arhive, am căutat să aflu câte ceva de la oamenii bătrâni despre istoria familiei mele și am aflat că tatăl meu, Gheorghe Șarcov, este un descendent al bulgarilor, care au venit în 1828, străbunelul a venit din Tvardița, Bulgaria, atunci s-a căsătorit cu o moldoveancă și a trăit în Căușeni.  De pe linia mamei am ajuns în arhivă până în 1760 și am aflat multe lucruri interesante - buneii mei se trag de prin zona Sorocii și au ajuns prin Hâncești - noi am trăit în Mingir - de prin 1820. În 1840, când s-a început a împărți pământul, străbunelul meu a procurat primele loturi de pământ pentru neamul nostru. Și din 1843 până în 1940, în aproape 100 de ani,  au acumulat 32 de hectare de pământ.  Ca să vă dați seama cum munceau - mama spunea că atunci când ea se culca la ora 12 bunelul încă nu era culcat și atunci când mama se trezea, pe la 4 dimineața, bunelul de acum era sculat. Adică era o muncă titanică. Respectiv aveau și rezultate. Și-au permis să facă și lucruri bune cu banii aceștia - spre exemplu pe vremea foametei tata a cununat șapte familii care o duceau greu. Dar cu regret, când i-au ridicat, au distrus tot ce au acumulat ei - utilajele, mecanismele, pământul... Concluzia este tristă - ceea ce s-a acumulat într-o sută de ani de câteva generații, s-a distrus în câteva ore... Și dacă am face comparație cu Olanda - unde am mers de câteva ori și am văzut, spre exemplu, gospodării de prin 1500 , care există până astăzi și nu s-au distrus - ale noastre datează de pe la 90 încoace - câteva zeci de ani, în care încercăm să restabilim”, menționează Petru Șarcov.

Eram așa de bine prelucrați de sistemul sovietic, atât de mult se contraziceau principiile de acasă cu ideile promovate la școală, încât era o dramă, o tragedie

Principiile de care se conduce în viață le-a luat de la părinți și săteni, în pofida celor  îndoctrinate, promovate de școala sovietică, spune Petru Șarcov: “Am învățat la mai multe școli, am făcut studii la Moscova, pe timpuri, dar cele mai valoroase lucruri le-am învățat de la părinți și de la săteni. Spre exemplu, tata ne spunea nouă, celor patru băieți - un bărbat trebuie să aibă trei principii în viață - să nu fure, să nu mintă și să nu trădeze. Mama era o fire profund credincioasă și se străduia să ne transmită principiile creștine. Dar noi eram așa de bine prelucrați de sistemul sovietic, atât de mult se contraziceau principiile de acasă cu ideile promovate la școală, încât era o dramă, o tragedie. Am ajuns la o vârstă când veneam acasă și spuneam mamei că Lenin mi-i bunel, nu bunelul Sandu... Adică eram un mancurt, un om cu mintea spălată total. Și iată, în anii 86-88, când a început să apară literatură, am înțeles multe lucruri, mi-am cerut iertare în genunchi în fața mamei…”, povestește Petru Șarcov.

Activând în calitate de expert judiciar în perioada anilor 90, a reușit să întoarcă o parte din averea tatălui luată de sovietici. Totuși, consideră Petru Șarcov, legislația în acest aspect nu a fost favorabilă celor care au avut de îndurat represiunile comuniste: “Am avut ocazia să lucrez cu actele normative, cu cele legislative, în perioada când s-a pus problema reîntoarcerii averii deportaților. Atunci s-a vorbit despre reîntoarcerea averii care real s-a păstrat, sau a unei sume până la 200 mii de ruble, se pare.  Atunci am avut acces la dosarul bunelului, am făcut și o copie și o voi lăsa la nepoti. Am consultat și am cunoscut mai multe documente foarte importante. Noi ne-am întors casa buneilor. Nu cunosc care este acum situația cu legislația cu privire la repatriere și la restituirea bunurilor confiscate ilegal în perioada deportărilor, dar atunci trebuia să se apeleze timp de trei ani de la data emiterii legii. În fine, un proces foarte complicat - noi moldovenii nu prea ne-am învățat să apelăm în judecată, nu prea avem experiență juridică, avocații solicită sume nu prea mici, adică e un proces pe care-l consider destul de complicat și nereal pentru noi. Părerea mea personală este  că trebuie să fie modificată legislația, să nu mai fie doar 3 ani de la adoptarea legislației, dar omul să simtă că are drepturi, să nu fie o pură formalitate”, consideră Petru Șarcov.

A avut ocazia să viziteze mai multe țări și mai ales l-au impresionat cele văzute la expozițiile de design din Olanda, unde a fost inspirat de ideea de frumusețe combinată cu utilitatea: “M-a impresionat că occidentalii analizează mult înainte de a construi ceva nou. Noi, cum de multe ori se întâmplă, mai întâi construim, apoi gândim. În lume se ține cont de mai mulți factori. Se fac mai încet lucrurile, costă mai scump, dar toate sunt bine gândite. Am încercat să aplic în satul unde locuiesc acum - Țipala - câte ceva din cele ce am văzut în Olanda și vreau să vă spun că m-au acceptat. Spre exemplu, am instalat la fântâna de lângă casă, pe unde trec copiii spre școală, o lădiță cu fructe exotice pe care le cultiv, o cană ca să bea apă, o carte, etc. Și am observat, cănile la început dispăreau. Dar puneam alta în schimb. A trecut o perioadă și de acum nu mai dispar, toate sunt la locul lor și eu mă bucur mult. Alte lucruri pe care le-am făcut, împreună cu fierarul și cu alți specialiști din sat - am pus la cimitir niște instrumente, ca oamenii să poată îngriji de morminte. Îmi făceam griji că o să dispară. Și nu-mi părea rău de instrumente - îmi părea rău de mentalitatea noastră. Dar, ceea ce m-a bucurat - după ce am revenit peste câteva luni, am observat că nu le-a luat nimeni, ci, dimpotrivă, oamenii au mai adus și altele”.

Editura “Cu Drag” și-a început activitatea în anul 2007 și a editat o serie de lucrări în diferite domenii: știință, drept, beletristică, etc., menționează Petru Șarcov, în cadrul emisiunii “Memorial Basarabean”: “În ultimul timp sunt mai multe cărți pe care le-am editat și care prezintă o valoare foarte mare pentru noi și credem că și pentru cititori. E vorba de cartea “Călăuza familiei” - o lucrare unde omul își notează istoria vieții lui, împreună cu planșe cu arborele genealogic și o ramă din lemn. Ași menționa de asemenea Cartea adultului editată în 1914, pe care am reeditat-o recent, care cuprinde opt discipline de bază, redate succint. Am rămas uimit, cât de profund și simplu este redat materialul. Adică, e vorba de matematică, geografie, fizică, etc. Am avut prilejul să edităm și câteva manuale și am văzut, comparativ, cât sunt de sofisticate, expuse greoi, cu multă teorie, etc.

O altă carte, inedită în felul ei și la care s-a lucrat 10 ani, e cartea Sfinții canonizați ai neamului românesc, semnată de istoricul Nina Negru. Mi-am dat seama că sfinții au ajuns niște modele de modestie, de trăire frumoasă. Și am mai aflat că sfinții au fost niște oameni foarte învățați și puternici. Ca să aduc niște exemple: Sfântul Dionisie cel Smerit, din Dobrogea, l-a convins pe papa de la Roma în anul 400 și ceva să trecem la numărarea anilor începând cu nașterea lui Iisus Hristos, nu de la Diocletian cum era până atunci. Adică a făcut o schimbare în calendarul lumii, care a influențat istoria la nivel mondial. Era un om foarte învățat, poseda cunoștințe profunde în astronomie, fizică, cunoștea la perfecție câteva limbi, era un matematician foarte bun - dar era și un om foarte credincios. Deci actualul calendar folosit la nivel mondial se datorează unui sfânt român și foarte puțin dintre noi știm acest lucru. Avem și multe alte personalități, despre care cunoaștem foarte puțin, sau deloc, dar care au avut o viață foarte bogată, interesantă și merită să o cunoaștem. Spre exemplu mitropolitul Varlaam, fiind născut într-o familie de săraci, a ajuns să fie unul dintre cei trei candidați la funcția de patriarh al Constantinopolului. El a editat atâtea cărți, încât este pe drept cuvânt socotit cel care ne-a constituit limba literară. Șirul poate fi continuat cu multe personalități. În acest aspect, îmi amintesc de un caz, când aflându-mă pe insula Solovețc, am întâlnit doi studenți ruși, oameni foarte inteligenți și simpatici, care mi-au spus - voi, românii, aveți o istorie foarte interesantă și mult mai veche decât noi - ar trebui s-o cunoașteți și s-o valorificați”, susține Petru Șarcov.

Mai multe detalii aflați din interviul cu directorul editurii Cu Drag, co-fondatorul agenției de creație PIKO, economistul Petru Șarcov, difuzat în cadrul emisiunii Memorial Basarabean. Pentru audia interviul faceți click pe imagine.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:4,12 m/s
Wed
1
Thu
0
Fri
0
Sat
3
Sun
5
Arhivă Radio Chișinău