Memorial Basarabean | Arhitectul Ana-Maria Goilav: Tradiția locuirii comunitare autentice a strămoșilor s-a pierdut. Dar o redescoperim acum... (Audio)

  • 04 Decembrie 2023 11:37
0%
00:00:00
00:00:00

Arhitectul Ana-Maria Goilav, conferențiar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “I. Mincu” din București, este unul dintre autorii proiectului Școala de la Bunești. În cadrul acestei școli, alături de istoricul și bizantinologul Petre Guran, ea își propune să pună în valoare tradițiile unei educații holistice și să reînvie tradiția arhitecturii bazată pe materiale naturale.

Participanții la Școala de la Bunești, pe lângă atelerul de construire a unor clădiri originale, sunt cunoscuți pentru mai multe idei și activități, una dintre cele mai  importante fiind Școala Arheia, adresată copiilor. Printre cele mai recente proiecte se numără renovarea Casei-muzeu a fostei luptătoare anticomuniste Elizabetei Rizea, din Nucșoara, Argeș; plantarea unei păduri comestibile; ateliere pentru copii despre animalele și natura sălbatică; atelier de construire a sobelor, etc..

Materialele vii sunt pentru arhitecta Ana-Maria Goilav o sursă permanentă de inspirație, din care iau ființă proiectele unor clădiri originale, ancorate totodată în vechi tradiții istorice. În aceste locuințe, consideră Ana-Maria Goilav, omul civilizației moderne reia legătura cu generațiile trecute, descoperindu-și în același timp profunzimile sufletului...

Interviul cu arhitectul Ana-Maria Goilav, pe care vi-l propunem mai jos, difuzat în cadrul emisiunii Memorial Basarabean de la Radio Chișinău, a fost realizat în cadrul vizitei la Tabăra de Arhitectură a Școlii de la Bunești.

Radio Chișinău:  De unde pornește această pasiune pentru arhitectura cu materiale naturale? E o reînviere a tradiției bunicilor noștri, un soi de reînviere a memoriei?

Ana-Maria Goilav: Pentru mine a fost o revelație, arhitectura aceasta cu materiale naturale, în primul rând pentru că m-am simțit mai aproape de ai mei - cei pe care poate nici nu i-am prins. Am avut bunici în vârstă, eu fiind copil mic și am prins foarte puțin bucuria de a împărtăși același mod de viață cu ei - verile în împrejurimile sibiene, cu bunicii materni, în mod special. Însă acea perioadă de grație a vieții - și e vorba de primii 6 ani - mi-a construit o energie și un bagaj de drum pentru tot restul vieții. Din care mă hrănesc și din care mă inspir și astăzi...

Dacă stau să mă gândesc, mi-a fost foarte greu să separ locurile din acele amintiri, de oamenii din  acele amintiri. Ba chiar, ași spune că și unele și altele sunt cu noi în ceea ce facem. Însă ce constat e că fuziunea aceasta între om, loc și natură care se traduce printr-un mod de viață e caracteristică acelor generații deja îndepărtate de noi. În timp ce astăzi, între om și loc, între om și locuire se interpune un soi de distanță impersonală.

Materialele cu care noi lucrăm par din alte vremuri, dar nu sunt! Noi suntem cei mai recenți aici în lumea lor. De fapt, dacă te gândeși, toate-s materialele creației - aceeași apă care călătorește în cer și se întoarce pe pământ și ajunge în mâinile noastre atunci când realizăm mortarul, dar și când udăm puieții din pădurea noastră comestibilă! E o emoție! Și abia atunci relaizezi că, de fapt, tu ești cel mai recent lucru pe acest pământ! Și toate acelea au existat de când lumea pe pământ și vor continua să existe. Și atunci te bucuri să faci parte din povestea asta cosmică, fantastică care este o poveste comunitară! Căci nu poți să nu te bucuri de toate care sunt în jurul tău și toate sunt împreună! Într-o pădure, de exemplu, ai privilegiul de a înnopta sub cerul înstelat - adică dintr-o dată dormitorul tău e toată galaxia! Te duci la sursă și începi să locuiești de-a dreptul în această carieră vie, inepuizabilă, care e natura!

Și nu te poți bucura de unul singur - te bucuri cu oamenii cu care consturiești. Cu care începi să întemeiezi o familie pe șantier. Sigur sunt și bucurii solitare, ale contemplării, sunt momente de pauză în care te îndrepți către sine, dar viața activă, diurnă, de șantier, este o viață împreună, în colectivitate. Și, iar, acuma stau și mă gândesc, că e aproape un model concentrat în timp și în spațiu și că nu e decât o replică a ceea ce însemna tradiția. La cu totul altă scară. Adică oameni care trăiesc împreună și care învață unii de la alții și transmit ceea ce au descoperit unii altora.

Radio Chișinău: Ați preluat experianța de undeva sau e un experiment unic ceea ce se întâmplă, ce faceți aici, la Tabăra de Arhitectură de la Bunești?

Ana-Maria Goilav: Pare exotic ceea ce facem de 16 ani de zile... Experimentând, ne dăm seama că avem toate instrumentele în  mână care fac posibilă astăzi o arhitectură cu materiale naturale, inclusiv în mediul urban. Nu mai vorbesc de zonele rurale, de la noi, care au nevoie de îngrijire - fie că repari casa pe care ai moștenit-o, fie că părăsești orașul și vrei să-și construiești o nouă casă. E o arhitectură la zi, sau chiar ași spune că e de avangardă, pentru că e un act de curaj să spui că eu de mâine încep să gândesc doar în termeni de materiale naturale! Sustenabil autentic!

Radio Chișinău: Deci veniți și cu idei și susținere pentru cei care doresc să realizeze ceva nou în comunitatea lor?

Ana-Maria Goilav: Ași spune că acum la noi comunitățile rurale, - cu adevărat rurale, tradiționale! - sunt abia pe cale să se formeze. Vorbim de cele emergente în care oamenii pleacă de la oraș la sat și sunt conștienți că aici găsesc ceva ce acolo nu există. Ceva foarte valoros! Din care face parte microcomunitatea - locuirea asta împreună, ajutorul reciproc, - fie că e vorba de copii, care trebuie să meargă la școală, de hrană curată, de principiile unei economii circulare...

Radio Chișinău: S-au pierdut tradițiile astea?

Ana-Maria Goilav: Sigur, tradiția locuirii comunitare autentice s-a pierdut, dar o redesoperim acum, pentru că e o nevoie vitală, fundamentală a omului și ține de esența locuirii la noi.

Primim multe cereri: „Ajutați-ne să reparăm casa!”, „Cum să facem să consolidăm fundația!”...Vin din ce în ce mai multe. Am vrea să încercăm să putem ajuta direct și consilia pe toată lumea. De aceea ne-am gândit că aici va fi un loc unde oricine poate veni să învețe. E un șantier deschis nu numai specialiștilor, arhitecților, ci și publicului larg.

Farmecul acesta vine și cu o parte de efort și de sacrificiu, pentru că nu este ușor în primul rând să renunți la toate comoditățile, la toate reflexele acestea care țin de comfort și să depui un efort fizic, dar și de voință, considerabil, ca să ajungi la acest farmec al locuirii rurale. E nevoie în primul rând de această minimă inițiere într-o cultură a patrimoniului construit. De ce-i valoroasă casa buncilor, dincolo de legăturile mele sentimentale cu ea? Și dacă e valoroasă, atunci cum repar eu bârnele, cum intervin - pun ciment? Sau mai degrabă usuc niște lemn și instalez niște piese noi în peretele vechi de bârnă. Lucrurile acestea pot fi învățate de aproape oricine, cu o minimă îndemânare.

Avem acuma o altă perspectivă asupra lucrurilor, care vine din starndartizare, din industrializare, din produsul prefabricat, care se pune în operă oriunde la fel, dar care tocmai în felul acesta pierde orice legătură cu locul. Cred că fiecare din noi avem nevoie de o cultura, un spațiu în care să fii  acasă, în care ești tu însuți.

Radio Chișinău: Sunteți mamă a 4 copilași foarte simpatci, drăguți, care își găsesc aici, în cadrul taberei, o ocupație. Cum vedeți educația copiilor în acest mediu?

Ana-Maria Goilav: Așa cum materialele arhitecturale ne învață pe noi arhitectura, așa locul și locuirea aici în pădure, pe valea Vâlsanului, sunt cei mai buni profesori pentru copiii noștri. Adică este o școală complementară față de școala din timpul anului, dar este și o vacanță savuroasă. De ce este o școală? Pentru că te bucuri să înveți. Și aici înveți în mod spontan. Pur și simplu fiind la momentul potrivit în locul potrivit. Și ce e mai potrivit decât să fii un copil care să te bucuri de acest microcosmos în care copacii ajung până la cer, aerul este curat. În fiecare zi, în loc de duș, ești în Vâlsan la scăldat și nu faci decât să continui un mod de viață pe care ni-l imaginăm ca fiind aproape, la fel  - în cazul bunicului, a străbunicului... Un mare ajutor pe care-l primesc ca mamă  din partea acestui loc și al naturii, ține locul acelei familii extinse din lumea premodernă, pe care noi am pierdut-o, n-o mai avem. Trebuie, noi, cu eforturile noastre supraomenești, singuri să creștem copii ideali, perfecți! Nu, aici cresc și se dezvoltă normal, liber și înfloresc niște copii liberi, educați cum poate mama natură și cerul și pământul! E mult mai ușor aici, infinit mai ușor e să te bucuri de calitatea de părinte.

Radio Chișinău:  Ce doriți să le mai spuneți în încheiere celor care ne ascultă, care au rămas interesați de cele spuse?

Ana-Maria Goilav: Să aibă curajul să vină până aici și să încerce. Și să vadă că e atât de bine! Primele descoperiri când descinzi aici sunt niște energii latente de care nu știai, chiar făcând fitness în oraș. Și descoperi că bucuria este un loc de întâlnire între minte, trup și suflet, prin natură!

Ascultați în file-ul audio de pe această pagină interviul cu arhitectul Ana-Maria Goilav, conferențiar universitar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism I. Mincu din București, și secvențe audio cu tinerii participanți la școala Arheia, o parte componentă a proiectului Școala de la Bunești. Secvențele audio au fost difuzate în cadrul emisiunii Memorial Basarabean, realizată de Alina Rusu.

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
4,96
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:2,57 m/s
Mon
7
Tue
7
Wed
8
Thu
3
Fri
2
Arhivă Radio Chișinău