Memorandum semnat în cadrul COP29: Republica Moldova și Bulgaria vor crea un grup de lucru comun pentru energie electrică și gaze naturale

  • 13 Noiembrie 17:42
Memorandum semnat în cadrul COP29: Republica Moldova și Bulgaria vor crea un grup de lucru comun pentru energie electrică și gaze naturale

Republica Moldova și Bulgaria vor colabora pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu energie electrică și gaze naturale și pentru a gestiona eficient eventualele situații de criză. Un Memorandum de Înțelegere în acest sens a fost semnat astăzi de ministrul Energiei, Victor Parlicov, și omologul său bulgar, Vladimir Malinov, în cadrul Conferinței ONU privind Schimbările Climatice (COP29) care se desfășoară la Baku.

Memorandumul prevede crearea unui Grup de lucru comun pentru Energie în termen de 30 de zile de la semnare, care va reuni reprezentanți ai ministerelor Energiei din ambele state și ai operatorilor de sistem de transport pentru energie electrică și gaze naturale. Acest grup va avea rolul de a dezvolta și implementa un Plan de acțiune comun și de măsuri de solidaritate, care să fie activat în caz de criză energetică, la cererea uneia dintre părți. 

Potrivit Ministerului Energiei, Planul de acțiune comun va include măsuri pentru menținerea echilibrului în rețelele de transport de energie și gaze și va sprijini accesul companiilor moldovenești la infrastructura de stocare și la piețele energetice din Bulgaria. Memorandumul prevede și aplicarea de măsuri de solidaritate în cazul unei crize, cu angajamentul ca acestea să fie realizate fără a compromite securitatea energetică a țării furnizoare.

Relațiile moldo-bulgare sunt deosebit de strânse, Bulgaria fiind un partener al Republicii Moldova în mai multe domenii, economic, social, educațional și energetic. Ne bucurăm să dezvoltăm acest parteneriat strategic care contribuie la stabilitatea și securitatea energetică a ambelor state”, a declarat ministrul Victor Parlicov în cadrul evenimentului.

Delegația Ministerului Energiei al Republicii Moldova, condusă de ministrul Victor Parlicov, participă la Conferința ONU privind schimbările climatice (COP29), care se desfășoară la Baku în perioada 11 - 22 noiembrie. Evenimentul reunește reprezentanți din 197 de țări și se concentrează pe finanțele verzi și crearea unui nou fond, finanțat de producătorii de resurse energetice fosile, companii și țări, de care să beneficieze țările afectate de schimbările climatice. 

Memorandum semnat în cadrul COP29: Republica Moldova și Bulgaria vor crea un grup de lucru comun pentru energie electrică și gaze naturale

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-6,76
Cer senin
Umiditate:79 %
Vint:1,03 m/s
Sat
-1
Sun
2
Mon
4
Tue
8
Wed
7
Arhivă Radio Chișinău