Membrii unui grup criminal organizat, plasați în arest preventiv pentru trafic de anabolizante în spațiul CSI

  • 09 Aprilie 2021 16:41
Membrii unui grup criminal organizat, plasați în arest preventiv pentru trafic de anabolizante în spațiul CSI

La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cinci membri ai unui grup criminal organizat au fost plasați în arest preventiv pentru termene între 20 și 30 de zile, pentru trafic ilicit de anabolizante în statele CSI.

Sub conducerea procurorilor, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații al IGP au documentat și deconspirat activitatea infracțională a grupului, în perioada septembrie 2020 – martie 2021, iar la începutul lui aprilie, cei cinci au fost reținuți. Bărbații au vârstele cuprinse între 25 și 35 de ani. Trei din aceștia sunt din Chișinău, unul din regiunea transnistreană, iar al cincilea este cetățean al Ucrainei.
 
După documentare, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile, automobilele și garajele membrilor grupului. Astfel, printre cele depistate și ridicate se regăsesc cantități mari de anabolizante, un laborator clandestin de producere și ambalare a produselor anabolizante, droguri, calculatoare portabile folosite pentru administrarea magazinului de comercializare a anabolizantelor, precum și mijloace bănești în numerar, provenite din activitatea infracțională, în valoare de zeci de mii de euro și dolari americani. De asemenea, au fost ridicate și automobilele de lux (în valoare de aproximativ cinci milioane de lei), care ar fi fost procurate din mijloace financiare obținute pe cale infracțională, în vederea unei eventuale confiscări speciale.
 
Potrivit legii penale, infracțiunea de contrabandă comisă de două sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 4 la 10 de ani.
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
2,18
Cer fragmentat
Umiditate:65 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău