Membrii comisiilor de admitere, evaluare și de disciplină a profesiilor conexe justiției vor fi remunerați

  • 02 Iulie 08:50
Membrii comisiilor de admitere, evaluare și de disciplină a profesiilor conexe justiției vor fi remunerați

Membrii comisiilor de admitere, evaluare și de disciplină a profesiilor conexe justiției precum avocat, notar, executor judecătoresc, administrator autorizat, mediator, expert judiciar, interpret, vor primi remunerări stabilite prin lege. Decretul de promulgare și legea pentru modificarea unor acte normative au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial și vor intra în vigoare la 1 septembrie, comunică MOLDPRES.

Potrivit noilor modificări, membrii acestor comisii vor primi o indemnizație echivalentă cu a zecea partea din salariul mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul în curs. Banii vor fi achitați din contul Ministerului Justiției, însă nu mai mult decât pentru trei ședințe pe lună.

Anterior, doar în cazul notarilor, experților judiciari și interpreților, prin legile speciale, au fost stabilite unele prevederi care stipulează că anumiți membri ar putea fi remunerați.

Documentul mai conține prevederi pentru unificarea regulilor de eliberare a actelor care confirmă statutul liber-profesionalismului prin instituirea termenelor similare pentru solicitarea și eliberarea acestor acte. De asemenea, va fi stabilit un cost de 450 de lei pentru serviciile prestate de Ministerul Justiției. Totodată, instituția va avea competența de a verifica întrunirea tuturor condițiilor pentru accederea în profesiile conexe justiției.

Guvernul, în termen de șase luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, va aduce actele sale normative în concordanță cu aceasta.

Membrii comisiilor de admitere, evaluare și de disciplină a profesiilor conexe justiției vor fi remunerați

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
27,24
Cer senin
Umiditate:74 %
Vint:0,51 m/s
Thu
21
Fri
21
Sat
23
Sun
24
Mon
27
Arhivă Radio Chișinău