Medicii vor fi supuși atestării cunoștințelor o dată la 5 ani, în modul stabilit de Ministerul Sănătății

  • 02 Februarie 2024 08:34
Medicii vor fi supuși atestării cunoștințelor o dată la 5 ani, în modul stabilit de Ministerul Sănătății

Medicii vor fi supuși atestării cunoștințelor, competențelor teoretice și deprinderilor practice, cu stabilirea gradului de calificare, o dată la 5 ani, în modul stabilit de Ministerul Sănătății. Deputații au votat astăzi în lectura a doua modificări la Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic, comunică MOLDPRES.

Scopul acestei inițiative legislative este de a racorda prevederile Legii la standardele noi, dictate de modernizarea proceselor, sistemelor și metodologiilor în exercitarea profesiei de medic. Autorii documentului propun modificarea unor termeni, precum și definirea unor principii noi care se utilizează în sistemul de sănătate, însă nu sunt prevăzute în actul normativ.

Astfel, Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic se completează cu noi definiții care se referă la competența profesională, eroarea medicală, tratamentul personalizat, independența profesională. Proiectul mai prevede detalierea și completarea cazurilor în care medicul are dreptul de a refuza efectuarea intervenției și de a trimite pacientul la alt medic.

De asemenea, medicii vor fi supuși atestării cunoștințelor, competențelor teoretice și deprinderilor practice, cu stabilirea gradului de calificare, o dată la 5 ani, în modul stabilit de Ministerul Sănătății.

Proiectul de modificare a Legii cu privire la exercitarea profesiunii de medic a fost elaborat de către deputații din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Ana Oglinda și Adrian Belîi.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
6,63
Câțiva nori
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Fri
4
Sat
6
Sun
8
Mon
8
Tue
7

Ultimele știri

Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor europene și ai formatului G7, acreditați în Republica Moldova. Criza energetică provocată de Rusia, pe agenda discuțiilor

Parlamentul European condamnă dezinformarea Rusiei pentru a justifica războiul din Ucraina și adresează un apel „ferm” către UE de a intensifica „lupta” contra ingerințelor rusești

DOSAR TRANSNISTREAN | Sergiu Tofilat: Prin provocarea crizei energetice, Moscova vrea să provoace nemulțumiri înainte de alegerile parlamentare, ca să meargă toți să-i voteze pe „valeții” lui Putin (AUDIO)

Maia Sandu a discutat cu Președinta Adunării Naționale a Sloveniei despre integrarea europeană a Republicii Moldova, criza energetică și interferențele străine

Krasnoselski acuză din nou conducerea Republicii Moldova în privința livrării gazelor. Autoritățile de la Chișinău reacționează: „Îndemnăm factorii de la Tiraspol să-și revizuiască comportamentul”

OAMENI ȘI IDEI | Serj Kuzenkoff: „Nu văd o diferență mare în a fi interpret și moderator la evenimente, pentru că și unul și altul are același scop – cel care e în fața lui să se simtă bine (VIDEO)

Meteorologii au emis Cod galben de ceață pe întreg teritoriul țării

Volumul necesar de energie electrică pentru mâine, 24 ianuarie, a fost rezervat integral

Roberta Metsola, la Davos: „Nu este în interesul UE, și cu siguranță nu este în interesul Statelor Unite, ca Rusia să controleze Kievul”

Ambasada Rusiei la Chișinău răspunde solicitării MAE: „Nicio companie rusă nu va livra gaze în regiunea transnistreană”

Arhivă Radio Chișinău