Medicii și marinarii din Grecia, în grevă din cauza condițiilor de lucru

  • 23 Februarie 2021 16:07
Medicii și marinarii din Grecia, în grevă din cauza condițiilor de lucru

Medicii din Grecia a început marți o grevă de o zi, zeci de cadre medicale mărșăluind pe străzile din Atena în semn de protest față de condițiile ''sufocante'' din spitalele aflate în prima linie în lupta contra pandemiei de COVID-19, transmit Reuters și AFP.

Cu aproape 6.000 de decese cauzate de noul coronavirus, Grecia a gestionat criza sanitară mult mai bine decât alte state europene și a evitat prăbușirea sistemului său medical, afectat deja de criza financiară ce durează de mai mulți ani.

Totuși, unitățile de terapie intensivă din spitale funcționează la 80% din capacitate și medicii vor ca guvernul să creeze noi unități pentru pacienții COVID-19 și să angajeze personal suplimentar.

''Există un risc grav atât pentru pacienții COVID-19 în stare gravă, cât și pentru pacienții critici cu alte boli'', a avertizat sindicatul medicilor din spitale, OENGE.

''Orice impact negativ asupra sănătății publice va fi responsabilitatea exclusivă a guvernului, în pofida eforturilor sale de a transfera responsabilitatea către medicii din spitale și alți specialiști din sănătate'', a adăugat OENGE.

De la începutul pandemiei, peste 1.200 de pacienți COVID-19 au ajuns în secțiile de terapie intensivă din Grecia. Marți au fost raportate încă 880 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, ceea ce aduce la 179.802 numărul persoanelor infectate cu această boală de la detectarea primului caz din Grecia, în februarie 2020.

De asemenea, și marinarii din Grecia se află în grevă marți și miercuri, navele care fac legătura între partea continentală a țării și insule rămânând legate la chei. Sindicatul grec al mecanicilor de nave Pemen solicită ''protecția șomerilor de lungă durată și sporirea indemnizațiilor de șomaj'' și a remunerațiilor angajaților.

Sindicaliștii denunță ''creșterea recurgerii la munca la negru'' în ultimele luni și cer ''măsuri pentru repatrierea a mii de marinari'' blocați în alte țări din cauza pandemiei de COVID-19.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău