Medicamente anti-scabie și anti-pediculoză vor fi distribuite gratuit populației de instituțiile medicale din R.Moldova

  • 30 Iunie 16:39
Medicamente anti-scabie și anti-pediculoză vor fi distribuite gratuit populației de instituțiile medicale din R.Moldova

Toate instituțiile medico-sanitare primare vor fi asigurate cu medicamente anti-scabie și anti-pediculoză, care vor fi distribuite gratuit populației, asigură Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

De asemenea, în taberele de odihnă, în instituțiile medicaleși de învățământ, personalul medical va organiza examene medicale pentru depistarea acestor maladii. Un Ordin în acest sens, a fost semnat astăzi de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în comun cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Compania Națională de Asigurări în Medicină.

Totodată, prestatorii de servicii medicale, în comun cu organele locale de specialitate în domeniulînvățământului și asistenții sociali vor planifica și desfășura acțiuni de informare a părinților și elevilor despre riscurile maladiilor social condiționate, depistarea și tratamentul acestora, precum și unde trebuie să se adreseze în caz de infecție.

La fel, cu suportul UNICEF Moldova, vor fi realizate stichere cu referire la prevenirea intoxicațiilor cu substanțe chimice care vor fi plasate în locurile publice și în farmaciile veterinare. Iar Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va asigura respectarea cerințelor privind comercializarea și utilizarea produselor chimice, precum și va informa populația privind riscurile de sănătate publică.

Acțiunile au loc în contextul înregistrării în ultima perioadă a tot mai multe cazuri de intoxicații cu substanțe chimice utilizate de populație în condiții casnice pentru tratamentul diferitor boli, precum scabia sau pediculoza, care se soldează deseori cu cazuri de deces ale copiilor.

MSMPS își propune prin aceste măsuri să ridice gradul de conștientizare a populației privind importanța utilizării medicamentelor doar la indicația medicului și prevenirea intoxicațiilor cu substanțe chimice utilizate în condiții casnice.

Conform datelor statistice, din anul 2012 până în prezent au suferit de intoxicații exogene de etiologie chimică 27.360 persoane, dintre care 7.961 copii. Dintre aceștia 859 au decedat, 38 fiind copii.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chişinău
11,67 °C
cer senin
Umiditate:54 %
Vint:2,6 m/s
Mon
16 °C
Tue
14 °C
Wed
16 °C
Thu
15 °C
Fri
14 °C

Curs oficial BNM 23 Septembrie 2019

MDL RATĂ TREND
EUR 19.4600 -0.0600
USD 17.6228 -0.0168
RON 4.1020 -0.0146
UAH 0.7218 0.0040
RUB 0.2762 0.0011
Arhivă Radio Chișinău