Medic din România | Această misiune militară umanitară a venit ca o “gură de oxigen” pentru colegii și frații noștri din R. Moldova

  • 03 Mai 2020 14:42
Medic din România | Această misiune militară umanitară a venit ca o “gură de oxigen” pentru colegii și frații noștri din R. Moldova

Locotenentul doctor Ancuța Mihai, medic specialist medicină internă, este unul dintre cele 10 cadre medicale militare care, pe bază de voluntariat, au răspuns „prezent” sprijinului acordat colegilor din Republica Moldova în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

Ancuța este absolventă a Colegiului Militar “Stefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc din județul Suceava.

După absolvirea colegiului, și-a continuat studiile, pentru o perioda de 6 ani, în cadrul Institutului de Medicină Militară din Târgu Mureș, cât și în cadrul Universității de Medicină “Louis Pasteur” din Strasbourg, Franța. A urmat pregătirea rezidențiatului în specialitatea medicină internă, pentru o perioda de 5 ani, în spitale din București dar și din Franța.

„De ce am ales să fac parte din această misiune militară umanitară? Din dorința de a ajuta si de a fi utilă oamenilor aflați la nevoie!
Este un conflict “global”, unic, în care sunt implicate toate națiunile. Cunoaștem foarte bine situația României si mai ales unde se clasează din punct de vedere al totalului de cazuri pozitive înregistrate.

Normal ca Romania are nevoie de medicii ei în limitarea și gestionarea efectelor pandemiei, cât si în tratarea pacienților bolnavi de COVID-19, dar să nu uitam că din puținul nostru bine ar fi să împărțim si la cei în mai mare suferință și nevoie.

De aceea, această misiune militară umanitară a venit ca o “gură de oxigen” pentru colegii și frații noștri din Republica Moldova.

Consider ca vom avea ce învăța de la colegii noștri moldoveni, dar că și noi le vom împărtăși din experiența și cunoștintele noastre în tratarea pacienților COVID -19.

Colaborarea cu oamenii este prioritară în meseria mea de medic, cât și în cea militară, așa creăm conexiuni interumane, profesionale cât și diplomatice.

Sursă text/foto: Laurentiu Turoi/ Veteranii Armatei Române 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
13,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:75 %
Vint:3,6 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău