Medaliile de la Jocurile Olimpice 2024 vor fi decorate cu bucăți din faimosul Turn Eiffel
-
08 Februarie 19:45
Jocurile Olimpice de la Paris vor fi printre cele mai importante evenimente sportive ale anului 2024, iar organizatorii au venit cu o decizie interesantă în ceea ce privește medaliile care vor fi acordate câștigătorilor.
Ca la orice competiție, cei mai buni sportivi vor fi recompensați cu medalii.
Pe fața celor 5.084 de medalii, hexagonul de fier provenit din Turnul Eiffel, având logo-ul Paris-2024, emană raze modelate în metalul distincției. Pe verso se află figuri gravate ale zeiței victoriei, Atena Nike, stadionului panathenaic și Acropolelor, impuse de Comitetul Internațional Olimpic (CIO), la care Comitetul de organizare Paris 2024 a obținut autorizația excepțională de a adăuga silueta Turnului Eiffel.
Disciplina sportivă la care este acordată medalia este înscrisă pe marginea distincției.
Președintele Comitetului de organizare (COJO), Tony Estanguet, a explicat, joi, la prezentarea medaliilor, că ideea Turnului Eiffel a fost „unanimă” și a mulțumit primăriei pariziene, Societății Turnului Eiffel, condusă de Jean-Francois Martins, pentru oferirea de bucăți neutilizate din Turnul Eiffel.
„Obținerea unei medalii înseamnă obținerea unei bucăți de istorie, iar această medalie olimpică înseamnă o bucățică din Franța, o parte din patrimoniul nostru.” - a declarat, joi, Martin Fourcade, președintele Comisiei sportivilor din cadrul COJO, fost campion olimpic.
Cele 18 grame din Turnul Eiffel incluse în fiecare medalie au fost extrase din bucăți din „Doamna de Fier” provenite din renovări ale monumentului și păstrate într-un hangar secret de la periferia Parisului.
Fiecare medalie are un diametru de 85 de mm, 9,2 mm grosime, de greutăți diferite, 529 grame cea de aur, 525 grame cea de argint, 455 grame cea de bronz.
Bijuteria Chaumet, proprietatea LVMH, partener premium al Jocurilor Olimpice și Paralimpice, a desenat și conceput medaliile în atelierele din Place de Vendome.
Un obișnuit al comenzilor speciale și al discreției, Chaumet, născut în 1780, a creat piese unice pentru împărați, regine, maharajahi, actrițe, dansatoare, dar niciodată medalii sportive.
Jocurile Olimpice vor avea loc în perioada 26 iulie - 11 august, iar cele Paralimpice între 28 august și 8 septembrie.