MEC: Admiterea 2024 la studii superioare va fi organizată în 16 universități

  • 25 Iunie 20:10
MEC: Admiterea 2024 la studii superioare va fi organizată în 16 universități

În anul curent, candidații la admitere vor putea depune actele la 16 universități, dintre care 12 sunt publice și 4 private. Sesiunea de admitere se va desfășura între 22-29 iulie, rezultatele finale urmând să fie afișate pe data de 9 august. Sesiunea suplimentară va avea loc între 10-14 august, iar lista persoanelor înmatriculate va fi anunțată pe data de 20 august. Acestea sunt datele furnizate de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în privința procesului de admitere la studii superioare.

Pentru studii superioare de licență și studii superioare integrate, actele la concursul de admitere vor fi depuse centralizat prin intermediul platformei eadmitere.gov.md. Candidații la studii superioare de master, precum și cetățenii străini, indiferent de nivelul de studii pe care îl aleg, vor depune dosarele direct la instituția de învățământ superior. 

Astfel, în sesiunea de admitere 2024, candidații vor putea depune dosarele la următoarele instituții publice de învățământ superior:

  • Universitatea de Stat din Moldova
  • Universitatea Tehnică a Moldovei
  • Academia de Studii Economice din Moldova
  • Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău
  • Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți
  • Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul
  • Universitatea de Stat din Comrat
  • Universitatea de Stat din Taraclia
  • Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”
  • Academia Militară „Alexandru cel Bun”
  • Academia „Ștefan cel Mare”
  • Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice

Totodată, candidații pot depune dosarele la patru instituții private:

  • Universitatea Liberă Internațională din Moldova
  • Universitatea de Studii Europene din Moldova
  • Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”
  • Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova

Ministerul Educației și Cercetării menționează că, drept urmare a sistării sau suspendării activității didactice, conform deciziei fondatorilor, nu vor organiza admitere în anul 2024 următoarele instituții private de învățământ superior:

  • Universitatea Slavonă
  • Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată
  • Institutul Internațional de Management IMI-NOVA
  • Universitatea Americană

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău