În cadrul Zilelor Matei Vișniec (25-28 martie) publicul chișinăuian va avea posibilitatea să vizioneze șase spectacole, regizate după piesele dramaturgului și să participe la expoziții, conferințe științifice și lansări de carte. Matei Vișniec este autor a zeci de volume și piese de teatru, operele lui Matei Visniec traduse în zeci de limbi sunt jucate în peste 40 de țări. Înainte de a ajunge la Chișinău poetul, scriitorul, dramaturgul și jurnalistul Matei Vișniec a fost invitat la Iași în cadrul  Seminarului Internațional de Jurnalism. Interviu realizat de Radio Chișinău cu dramaturgul Matei Visniec, stabilit de aproape 30 de ani la Paris despre vizita în Republica Moldova.

Radio Chișinău: La Chișinău se organizează în această săptămână Zilele Matei Vișniec. Ce însemnătate are organizarea acestui eveniment în  capitala Republicii Moldova?

Matei Vișniec: Sunt foarte încântat, pur și simplu emoționat că mi se acordă atâta atenție și că atâta lume se regăsește în cuvintele mele, în piesele mele, în textele mele. Pentru mine spațiul acesta românesc, de limbă română, că e România, că e Moldova, a fost întotdeauna un spațiu de pelerinaj. Eu am mai avut spectacole la Chișinău, am mai fost în ultimii 20 de ani, în special am început o colaborare cu Teatrul ”Eugen Ionescu” condus de Petru Vutcărău. Acum voi vedea o piesă la Teatrul Satiricus. Deci, este în același timp, o revenire într-un loc familial și o redescoperire pentru că sunt câțiva ani buni de când nu am mai fost la Chișinău și cu siguranță voi avea și surprize, în sensul că viața, oamenii și orașul evoluează. Vor fi lucruri noi pe care le voi descoperi, mai ales un spectacol pus de studenți cu piesa mea ”Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal”, spectacol pe care l-am ratat anul trecut la Sibiu, și mă interesează foarte mult să văd punctul de vedere al tinerilor atunci când îmi montează piesele. Deci, pentru mine este o foarte dorită și interesantă expediție culturală.

Radio Chișinău: Zilele Matei Vișniec sunt organizate în premieră la Chișinău...

Matei Vișniec: Știți, premierele sunt întotdeauna niște evenimente noi care seamănă cu cele vechi pentru că există un Festival care se numește Zilele Matei Vișniec în Bucovina, am mai avut un astfel de festival la Timișoara. Nu contează. Important este ca într-o bună zi, când nu o să mai fiu eu în viață să continue să existe Zilele Matei Vișniec, importantă e opera. Prezența autorului, sigur că are un sens pentru că și eu când eram tânăr, de pildă, îmi plăcea să dau mâna cu oameni vii, sau să-i ascult pe scriitorii pe care puteam să-i întâlnesc. Un motiv pentru care mă deplasez este și faptul că tinerii au nevoie uneori de astfel de întâlniri. Pentru cei vârstnici nu m-aș deplasa, dar eu am fost impresionat când eram tânăr de anumite întâlniri și atunci îmi spun că merită să dau o parte din timpul meu, din ce în ce mai scurt, din ce în ce mai prețios, din ce în ce mai strâmtorat, dar să-l dau unor oameni care poate după aceea rămân cu ceva. De pildă cu dragostea pentru teatru.

Radio Chișinău: Suntem în preajma zilei de 27 martie, zi care pentru basarabeni este  una  simbolică, mai credeți că acum, la 98 de ani de la acel eveniment în care s-a împlinit idealul românilor, se mai poate uni neamul românesc?

Matei Vișniec: Știți, Unirea poate lua diverse forme. Nu suntem obligați să ne lipim unii de alții ca să ne iubim și să ne înțelegem. Unirea se poate face în cadrul Uniunii Europene, se poate face în cadrul unor structuri inteligente, bine gândite. Într-un fel sau altul oricum suntem  uniți, pentru că există o circulație. Cel mai important este să avem un ideal comun. Pentru că niște oameni nu pot să coexiste dacă nu privesc totuși în aceeași direcție. Or, aici este marea problemă. Trebuie să reînvățăm să privim în aceeași direcție.

Radio Chișinău: Dumneavoastră ați tratat mult subiectul Rezistenței culturale anticomuniste în Europa Răsăriteană, prima dumneavoastră lucrare în limba franceză este dedicată acestui subiect, vreau să vă întreb cum ați caracteriza această rezistență în Basarabia?

Matei Vișniec: În Basarabia a existat o rezistență absolut exemplară. Eu am călătorit în Basarabia în anul 1985. Atunci am cunoscut poeți și scriitori care se aflau în această logică de rezistență culturală, de prezervare a limbii, de prezervare a identității, de prezervare a demnității, în același timp prin literatură, prin poezie, prin idei, prin schimburi, prin dialog, prin deschidere chiar. Rezistența e necesară și acum pentru că ne aflăm într-un fel de mondializare care de fapt nu știm ce este, foarte mercantilă, care ne transformă din oameni în obiecte, din cetățeni în consumatori și întotdeauna mi-am spus că uneori parcă era mai simplu să reziști împotriva răului pe  vremea comunismului pentru că pe vremea aceea răul era foarte vizibil, știai unde se ascunde, or acuma parcă nu știi unde se ascunde. Fostele regimuri dictatoriale s-au transformat într-un fel de conglomerate mafiote în care nu știi unde este responsabilul și în cine trebuie să țintești. Nici măcar dacă scrii o piesă ironică nu știi care este personajul negativ, pe cine să ironizezi, pentru că răul a luat forme mai speciale și e mai ascuns în această lume, e valabil pentru întreaga planetă. Intelectualii și artiștii trebuie să rămână însă lucizi. Asta este misiunea lor, să rămână lucizi și să continue să rămână, ceea ce numesc eu, antidotul răului pe cât se poate. Să fie ultimii care cedează în fața dezumanizării sau alienării.

Radio Chișinău: Am citit despre dumneavoastră că urâți realismul socialist și iubiți teatrul absurdului. Având în vedere că în ultima perioadă se vorbește foarte mult despre acest furt al miliardului, nu s-ar regăsi cumva această realitate în unul din următoarele dumneavoastră proiecte?

Matei Vișniec: Povestea cu miliardul este într-adevăr o pagină de literatură absurdă dar în același timp de suferință absurdă, pentru că în spatele acestui miliard nu este o pagină de Beckett sau Ionescu, sunt oameni care au suferit, care au pierdut bani, și-au ratat poate câțiva ani din viață, adică este o mare dramă. O mare dramă care trebuie până la urmă să fie judecată de istorie, de judecători, de jurnaliști, de scriitori. Într-un fel sau altul, acest moment al Moldovei este un moment de cotitură. El nu trebuie uitat, nu trebuie transformat în glumă, trebuie transformat în speranță, trebuie ca lucrurile să nu se mai repete. Acum moldovenii știu ce trebuie să nu se mai repete. În același timp vinovatul sau vinovații nu trăiesc pe lună. Nici nu sunt personaje literare să le găsești în pagini, ei sunt undeva vii. Aceste personaje trebuie să răspundă, mai devreme sau mai târziu asupra lor va veni ceea ce se numește scadența. Și scadența trebuie să vină pentru că este și un semnal care trebuie adresat tuturor celorlalți care se gândesc că modelul ar putea fi repetat. Ei bine, nu. Lumea pe care tinerii, lumea pe care Europa, noi totuși vrem să o construim este o lume în care să nu poți fura, într-o manieră atât de absurdă și grotesc, un miliard.