Măsurile pentru susținerea agricultorilor afectați de secetă au intrat în vigoare
-
23 Septembrie 2020 16:04
Măsurile bugetar-fiscale pentru susținerea sectorului agricol afectat de calamitățile naturale au intrat în vigoare, urmare a publicării în Monitorul Oficial. Este vorba despre modificarea Regulamentului privind modul de subvenționare a dobânzilor la creditele bancare contractate în perioada 1 mai-31 decembrie 2020 și a Regulamentului privind rambursarea TVA întreprinderilor care sunt înregistrate în calitate de contribuabili ai TVA și înregistrează sume TVA spre deducere în perioada ulterioară, transmite IPN.
Ministerul Finanțelor precizează, într-un comunicat de presă, că mărimea sumei pasibile rambursării TVA a fost majorată, iar condiția de achitare a impozitelor salariale (pentru a beneficia de rambursarea TVA) a fost exclusă. De asemenea, a fost diminuat termenul de rambursare a TVA de către Serviciul Fiscal de Stat și Trezoreria de Stat, de la 25 la 15 zile.
Prevederile țin și de subvenționarea dobânzilor la credite. Achitarea subvenției se efectuează pentru dobânzile achitate începând cu 1 mai 2020 și până în luna decembrie 2020 inclusiv.
De asemenea, a fost instituit moratoriul la controalele fiscale până la 31 decembrie 2020. Excepție constituie controlul efectuat în legătură cu restituirea sau rambursarea impozitelor, taxelor și altor plăti de la bugetul public național și controlului necesar pentru concretizarea cuantumului creanțelor statului, în cadrul procesului de insolvabilitate sau de lichidare a persoanelor fizice sau juridice care desfășoară activitate de întreprinzător.
Producători agricoli afectați de calamitățile naturale sunt considerați agenții economici care au suportat pierderi ale producției agricole de peste 50%, pe o suprafață de minim 30% din totalul terenurilor deținute în folosință și/ sau posesie, ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2020, determinate conform actelor de constatare aprobate de Comisiile pentru Situații Excepționale.
Cererile de subvenționare a dobânzilor și rambursare a TVA, în condiții favorabile, pot fi depuse începând de astăzi, la Direcția generală de administrare fiscală de la locul de deservire sau la Direcția generală administrare contribuabili mari a Serviciului Fiscal de Stat, atât în format electronic, cât și pe hârtie.