Măsuri noi de călătorie în SUA, lucruri interzise în bagajul de mână
-
13 Aprilie 2018 10:13
Cei care călătoresc cu avionul pe teritoriul SUA vor trebui începând din vara aceasta să respecte măsuri de securitate mai stricte care îi obligă să scoată alimentele din bagajele de mână, înainte ca acestea să treacă prin controlul cu raze X, relatează vineri AFP.
Autoritatea americană a transporturilor, TSA (Transportation Security Administration), a anunțat joi, 12 aprilie, că produsele alimentare ar putea complica citirea cu raze X, astfel încât acestea vor trebui scoase din bagaje înainte de a trece prin scanner, așa cum este și cazul laptopurilor.
„Agenții TSA vor putea cere călătorilor să scoată din bagajele de mână mai multe lucruri, precum alimente sau obiecte care pot supraîncărca gențile", a explicat TSA într-un comunicat.
Noile măsuri încep deja să fie aplicate pe unele aeroporturi americane, fapt ce prelungește timpul de ședere la trecerea prin pasajul de securitate.
TSA a citat în acest sens pericolul reprezentat de anumite grupări teroriste, precum Statul Islamic, pentru a justifica această decizie.