Profesori universitari, cercetători, urmași ai victimelor dar și oameni politici au vorbit despre contextul istoric în care a avut loc tragedia de la Fântâna Albă, au prezentat mărturii ale martorilor și au punctat atât importanța unui dialog comun româno-ucrainean pe această temă, cât și necesitatea aprofundării cercetărilor științifice de calitate, astfel încât să se afle cu exactitate numărul victimelor, numele acestora, dar și cine se face vinovat de această tragedie despre care 'există mai multe întrebări decât răspunsuri'.

Directoarea Centrului de Studii Românești, Liubov Melniciuc, a arătat că această manifestare se află la a doua ediție și are rolul atât de a-i comemora pe cei care au murit în pădurea de la Varnița, fără să fi avut nicio vină, cât și de a aduce acest subiect în atenția publicului larg, pentru a nu permite ca astfel de drame să se mai repete.

Consulul general al României la Cernăuți, Eleonora Moldovan, a punctat faptul că regimul comunist a avut consecințe negative în memoria oamenilor, atât în România și în Ucraina, și consideră că este important ca membrii comunității academice din cele două țări să se întâlnească pentru a avea un dialog punctual, axat pe tragediile din istoria noastră comună.

Diplomatul româm a amintit de faptul că, în ultima perioadă, subiectul masacrului de la Fântâna Albă capătă vizibilitate: a crescut numărul cercetătorilor care aleg să scrie articole științifice pe această temă, mai mulți tineri din Cernăuți au avut inițiativa de a distribui în spațiile publice materiale cu informații despre ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 76 ani, în timp ce reprezentanții României la Bruxelles au făcut cunoscută această tragedie colegilor lor din celelalte țări europene.

Profesorul universitar Serghei Hakman, doctor în istorie, a vorbit de contextul geopolitic în care s-a petrecut masacrul de la Fântana Albă după anexarea din 1940, atunci când 'frontiera s-a schimbat cu sânge', iar familii întregi s-au trezit în alt stat, unde nu cunoșteau limba, iar oamenii au fost despărțiți de rude și de prieteni printr-o 'cruzime fără seamăn a bolșevicilor'.

În timpul dezbaterilor s-a punctat, în repetate rânduri, că încercarea românilor de a trece granița la 1 aprilie 1941 a fost provocată de serviciile speciale sovietice, pentru a micșora rândurile populației pro-române din zonă.

La acea dată, o coloană de câteva mii de români care aflaseră că pe 1 aprilie 'se deschid granițele' către România au pornit spre noua frontieră purtând un steag alb, semn că mișcarea era pașnică, dar și icoane și prapuri din biserică. Când au ajuns la Varnița, au fost somați de grănicerii sovietici să se oprească și, pentru că nu au făcut-o, au fost secerați cu mitralierele. Numărul victimelor nu se cunoaște nici până acum, dar mărturiile sunt cutremurătoare: apa Siretului era roșie, numărul trupurilor aruncate în gropile comune era foarte mare, iar pământul se cutremura căci o parte dintre cei aruncați sub pământ erau răniți, încă în viață.