Potrivit sursei citate, ocupația sovietică a Basarabiei și a Bucovinei de Nord a adus numai necazuri pe aceste teritorii românești. Dar una dintre cele mai oribile crime comise de puterea bolșevică a fost condamnarea la foame a băștinașilor. Despre foametea din 1946 – 1947, considerată de istorici drept genocid, la cei 89 de ani împliniți, Dumitru Novițchi își amintește și cele mai mici detalii ale fărădelegilor care i-au distrus copilăria. 

DUMITRU NOVIȚCHI, satul Vadul lui Isac, Cahul: "Mulți au murit. Au murit tare mulți de foame". 

În 1946, Dumitru Novițchi avea 15 ani. Viața era grea, ca după război, dar nimeni și nimic nu prevestea calvarul foametei ce avea să înceapă.  

DUMITRU NOVIȚCHI, satul Vadul lui Isac, Cahul: "Nu era foamete. Oamenii aveau încă pâine. Porumbul, ce-i drept, nu s-a făcut. Uite așa a crescut și s-au culcat toți, i-a ars. Nu a fost ploaie, dar grâul oleacă s-a făcut". 

Bătrânul spune că foameatea a fost provocată și organizată de regimul sovietic, care ocupase Basarabia. 

DUMITRU NOVIȚCHI, satul Vadul lui Isac, Cahul: "Când au venit rușii, era un agent la primărie și un om din sat, îl țin minte, moș Grigore Vătavu era și umblau prin sat cu căruța, cu doi soldați înarmați, căutau cu juvala grâu prin pod. Și făceau câte 5 – 10 căruți la primărie și-l duceau la gară cu soldații.  -Cum credeți, de ce făceau asta? -De ce făceau? Ca să ia și să ducă în Rusia, dar aici pot să moară toți, să nu mai fie nici zare de moldovean. Asta a fost libertatea. Ne-au eliberat". 

Mare noroc a avut familia Novițchi că reușise să ascundă vreo 200 de kg de grâu. 

DUMITRU NOVIȚCHI, satul Vadul lui Isac, Cahul: "Avea tata acolo o căpiță de paie, dar auzise că umblă și strâng tot, oleacă de grâu făcuse, și noaptea a săpat o groapă acolo". 

DUMITRU NOVIȚCHI, satul Vadul lui Isac, Cahul: "Uite, la vale, aproape de gard, era un zarzăr și lângă acel zarzăr era o căpiță de paie. A data căpița la o parte și a săpat, lângă rădăcina zarzărului, o groapă, uite așa. Eu puneam paie lângă perete să nu se strice grâul. Așa am scăpat, dar la vecini tot le-au luat. Nu știu, poate le-au lăsat un sac și au murit toți, șase inși. Mda". 

DUMITRU NOVIȚCHI, satul Vadul lui Isac, Cahul: "Mai în scurt, cu acest grâu, era ger, era omăt, ne duceam în baltă și scoteam rădăcini de papură. Aduceam acasă, o usca acasă, o dădea la râșniță și punea jumătate papură, jumătate grâu și făcea un fel de turte". 

Tabloul în Vadul lui Isac, ca și în întreaga Basarabie, era unul dezolant. 

DUMITRU NOVIȚCHI, satul Vadul lui Isac, Cahul: "Umblau oamenii umflați pe drum. Când veneam din baltă, duceau morții pe sanie câte doi – trei, în cimitir și îi lăsau în omăt. Nu le mai făceau groapă, căci nu avea cină săpa groapa. Nu erau în stare să sape acea groapă, nu aveau nicio putere oamenii. Era distrugere mare". 

BETA: Foameatea a determinat oamenii să se mănânce unul pe altul. 

SSINCRON DUMITRU NOVIȚCHI, satul Vadul lui Isac, Cahul: "Spuneau, uite, acela mănâncă oameni, uite, acolo mănâncă oameni. Eu mergeam pe drum și îmi era frică. Când vedeam omul umflat zic, acesta e, gata. Dar era un neam de-al nostru, un cumnat de-al lui Tetea și era tot de foame umflat, a venit la noi, era așa de umflat, spun drept, țin minte, îmi era frică: gata, ne mănâncă și pe noi. Era strașnic de tot, de tot". 

conf. dr. MARIANA S. ȚĂRANU, doctor în istorie: "În termenii actuali, ceea ce s-a întâmplat în Basarabia în anii 1946 - 1947, se încadrează în noțiunea de genocid". 

DUMITRU NOVIȚCHI, satul Vadul lui Isac, Cahul: "Noi nu am mâncat pâine, doi ani de zile nu am văzut pâinea. Vai de viața ceea care era. Și uite așa au trecut toate". 

Foametea din anii 1946 – 1947 a luat în jur de 300 de mii de vieți omenești, dar calvarul românilor din teritoriile ocupate ruși nu s-a oprit aici. După ce au fost înfometați, în vara anului 1949, zeci de mii de băștinași au fost deportați în Siberia și Kazahstan.