Marșul ''regimentului nemuritor'', anulat în Rusia din cauza pandemiei de COVID-19

  • 16 Iulie 2020 19:43
Marșul ''regimentului nemuritor'', anulat în Rusia din cauza pandemiei de COVID-19

Organizatorii importantei defilări a "regimentului nemuritor", la care participă în fiecare an sute de mii de ruși ce mărșăluiesc pe stradă cu portrete ale bunicilor, părinților sau altor rude care au participat la cel de Al Doilea Război Mondial, au decis joi să anuleze evenimentul ce era programat anul acesta pe 26 iulie, din cauza pandemiei de coronavirus, informează AFP.


Organizat de obicei pe 9 mai, ziua în care în Federația Rusă se sărbătorește victoria asupra Germaniei naziste, marșul avea loc pe străzile din toate orașele acestei țări și se desfășura în paralel cu tradiționala paradă militară din Piața Roșie.

Potrivit unui comunicat publicat după o reuniune a organizatorilor acestui marș, un asemenea eveniment nu ar fi posibil decât "cu utilizarea de măști și mănuși și cu respectarea unei distanțe fizice", ceea ce "este în contradicție cu spiritul regimentului nemuritor, pentru că este vorba de un marș umăr la umăr, care reprezintă unitatea universală".

Astfel, organizatorii au decis să organizeze marșul doar "dacă situația epidemiologică din țară o va permite".

Acest marș nu a putut avea loc pe 9 mai din cauza epidemiei, iar președintele rus Vladimir Putin a propus amânarea defilării "regimentului nemuritor" pe 26 iulie, ziua paradei tradiționale a flotei ruse.

Parada militară de pe 9 mai a fost la rândul său amânată și a avut loc în final pe 24 iunie.

Chiar dacă epidemia de COVID-19 a scăzut din intensitate în ultimele câteva săptămâni în Rusia, această țară continuă să înregistreze mii de noi cazuri în fiecare zi.

Federația Rusă a raportat până joi 752.797 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, dintre care 11.937 au fost mortale. AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:96 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău