Marinele rusă și chineză au inițiat manevre navale lângă granița Coreei de Nord
-
18 Septembrie 2017 14:56
China și Rusia au început luni exerciții navale in apele internationale din apropiere de Coreea de Nord, pe fondul continuării tensiunilor în ceea ce privește ambițiile nucleare ale regimului de la Phenian și în ajunul Adunării Generale a ONU, unde tema nord-coreeana va fi probabil în centrul atenției, anunță Reuters.
Agenția oficială chineză Xinhua susține că exercițiile militare comune vor avea loc între golful Petru cel Mare, de lângă Vladivostok, în apropiere de granița dintre Rusia și Coreea de Nord și în partea de sud a Mării Ohotsk, la nord de Japonia. Manevrele militare reprezintă a doua parte a exercițiilor navale chino-ruse din acest an, dupa ce prima parte a avut loc în luna iulie în Marea Baltică. Xinhua nu spune că exercițiile ar fi legate de tensiunile actuale din jurul Coreei de Nord.
Atât China, cât și Rusia au cerut în mod repetat o soluționare pașnică a problemei programului nuclear si balistic nord-coreean, acuzand ca prin exercitiile militare comune ale SUA cu Coreea de Sud sau Japonia si desfasurarea scutului anti-racheta din peninsula Coreea, doar ațâță și mai tare irascibilitatea conducerii din Coreea de Nord.
Vinerea trecuta, regimul de la Phenian a reluat testele balistice, lansand o rachetă prin spatiul aerian al Japoniei. A fost al doilea test în ultimele trei săptămâni și, în ciuda presiunii internaționale, Coreea de Nord a întrerpins al șasea și cel mai puternic test nuclear la data de 3 septembrie.
Sursa: Pagina de Rusia