Marina Tauber: Ilan Șor va fi în Parlament foarte și foarte curând
-
23 Iulie 2020 16:34
Președintele Partidului Politic Șor, Ilan Șor, va fi în Parlament „poate mâine, poate poimâine, foarte și foarte curând”. Declarația a fost făcută de vicepreședinta Partidului Politic Șor, Marina Tauber, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă. Ea spune că Ilan Șor, ar urma să se întoarcă în Republica Moldova în curând, cu informații surpriză despre președintele Igor Dodon, transmite IPN.
Marina Tauber spune că Ilan Șor nu se vrea să riște cu viața și securitatea sa. Dar, având anumite garanții, o să vină în plenul Parlamentului. „Deci, nu trebuie să creadă majoritatea parlamentară că, dacă ei în mod abuziv au închis sesiunea primăvară-vară, că ea nu poate să fie redeschisă pentru o ședință extraordinară și când Ilan Șor o să fie prezent la ședință, eu cred că foarte și foarte curând, eu nu că cred, eu știu, și o să fie o surpriză foarte mare, în primul rând, pentru Dodon și pentru ceilalți”, a adăugat deputata.
Potrivit deputatei, Igor Dodon s-ar teme de prezența lui Ilan Șor în țară pentru că ultimul deține mai multe informații, inclusiv despre tinerețea președintelui, dar și despre multe alte lucruri. „Cum a spus domnul Ilan Șor odată, că el, președintele nostru, cunoaște mult mai mult decât soția lui Igor Dodon, așa că desigur că Igor Nicolaevici tare nu vrea să-l vadă pe Ilan Mironovici în plenul Parlamentului ori în alte locuri publice”, a adăugat Marina Tauber.
În iunie 2019, imediat ce PDM a cedat guvernarea, Ilan Șor a dispărut din spațiul public. Organele de drept i-au intentat dosar penal pentru părăsire ilegală a țării. Pe 15 august 2019, Ilan Șor a fost lipsit de imunitate parlamentară.