Maria Zaharova este din nou „îngrijorată” de soarta suveranității Republicii Moldova
-
11 Aprilie 2023 14:20
Moscova speră ca în Republica Moldova au mai rămas forțe politice capabile să realizeze faptul că o apropiere a republicii de NATO este sinonimă cu o pierdere a suveranității, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova.
„Am subliniat, în repetate rânduri, faptul că diversele formate de parteneriat privind aprofundarea cooperării cu NATO reprezintă mai degrabă un instrument de manipulare și că ele nu sunt orientate către o cooperare cu adevărat reciproc avantajoasă și echitabilă și nici de consolidarea securității în zona euro-atlantică. Sunt deosebit de cinice tentativele de a atrage Republica Moldova în Alianța Nord-Atlantică, pe fondul situației din Ucraina, care a fost în mare măsură provocată de politica iresponsabilă de extindere a Alianței', a afirmat Zaharova, într-un comentariu făcut despre declarațiile prim-secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
„Sperăm că mai există forțe politice în R.Moldova care sunt capabile să realizeze că apropierea de NATO este sinonimă cu pierderea suveranității, iar extinderea nestăpânită a Alianței nu este altceva decât o continuare a tradițiilor neocoloniale ale Occidentului, care nu țin cont atât de caracteristicile politice interne ale statelor, cât și de legăturile vechi de secole cu vecinii lor', a subliniat Zaharova.
Pe 6 aprilie, Geoană a declarat agenției române de presă Agerpres că: 'Suntem dispuși să mergem atât de departe cât Republica Moldova este doritoare să meargă în relația cu noi'. Potrivit acestuia, la întâlnirea miniștrilor de externe ai țărilor NATO din 5 aprilie s-a pus accentul pe 'pachetul de capabilități de apărare și de reziliență prezentat de Republica Moldova'.
'Miniștrii noștri de externe au subliniat nevoia de a susține în mod suplimentar, în mod practic, în mod financiar, în mod politic, Republica Moldova și ceilalți parteneri, aflați sub o presiune crescândă din partea Federației Ruse', a adăugat Mircea Geoană.