Marea Britanie va furniza Ucrainei arme antitanc pentru a o ajuta să se apere în cazul unei eventuale invazii militare rusești

  • 18 Ianuarie 2022 14:47
Marea Britanie va furniza Ucrainei arme antitanc pentru a o ajuta să se apere în cazul unei eventuale invazii militare rusești

Marea Britanie va furniza Ucrainei arme antitanc pentru a o ajuta să se apere în cazul unei eventuale invazii militare rusești, transmite defenseromania.ro.

„Am luat decizia de a furniza Ucrainei sisteme ușoare de arme antitanc”, a declarat secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, potrivit sursei citate

"Ele [aceste sisteme] nu sunt arme strategice și nu reprezintă nicio amenințare pentru Rusia. Ele trebuie folosite în scop defensiv", a menționat oficialul britanic, adăugând că un prim lot de sisteme a fost livrat luni.

Wallace a ținut să precizez că decizia Londrei de a trimite armele Ucrainei a fost ca răspuns la „comportamentul din ce în ce mai amenințător al Rusiei”.

Ministrul britanic al Apărării a spus că „un număr mic” de trupe britanice ar urma să fie desfășurate în Ucraina pentru a instrui forțele armate ucrainene cum să utilizeze aceste sisteme de rachete antitanc.

„Acest pachet de asistență în materie de securitate completează capacitățile de formare pe care le are deja Ucraina și pe cele care sunt furnizate și de Regatul Unit și de alți aliați din Europa și Statele Unite. Ucraina are tot dreptul să-și apere granițele și acest nou pachet de ajutor îi sporește și mai mult capacitatea de a face acest lucru'', a precizat Wallace, potrivit Independent.

Wallace nu a precizat ce sisteme de rachete antitanc a trimis Marea Britanie către Forțele Armate Ucrainene, dar mai multe publicații mass-media din domeniul apărării susțin că ar fi vorba de sistemul NLAW - sistem de rachete antitanc cu rază scurtă de acțiune dezvoltat de Saab Bofors Dynamics și Thales Air Defense în colaborare cu Ministerul britanic al Apărării.

Sistemul NLAW poate lovi un tanc aflat la 800 m distanță și poate străpunge blindaje cu o grosime de peste 500 mm. 

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, i-a mulțumit omologului său britanic pe Twitter, spunând că Kievul „apreciază foarte mult” gestul britanic.

Potrivit mass-mediei britanice, Wallace a menționat că l-a invitat pe ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, să viziteze Londra în următoarele câteva săptămâni pentru a discuta despre criza din jurul granițelor Ucrainei.

Ministrul britanic al Apărării a reiterat că există un „pachet de sancțiuni internaționale gata să fie implementat” în cazul în care ar avea loc vreo „acțiune de destabilizare” a Rusiei în Ucraina.

El a menționat că orice invazie va fi privită ca o „ocupație”, adăugând: „Mă tem că ar putea duce la o pierdere uriașă de vieți omenești de ambele părți. Relația dificilă actuală cu Kremlinul nu este cea pe care ne-am dori să o aibă cu Regatul Unit, nu trebuie să fie așa.”

Wallace a continuat: „Ne dorim să fim prieteni cu poporul rus, așa cum am fost de sute de ani. Și există o lume în care putem stabili o relație reciproc avantajoasă cu Rusia. Am încă speranța că diplomația va prevala. Este alegerea președintelui Putin dacă alege diplomația și dialogul, sau conflictul și consecințele.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău