Marea Britanie va deschide și mai mult porțile pentru imigranți din cauză că nu are forță de muncă
-
25 Septembrie 2022 15:06
Premierul britanic Liz Truss intenționează să extindă cotele de imigranți care intră în Marea Britanie pentru a atenua lipsa de muncitori în sectoare precum serviciile sociale, agricultura și transporturile, informează ziarele britanice The Times și Financial Times, preluate duminică de EFE și Reuters.
Guvernul va anunța în următoarele săptămâni o extindere a listei sectoarelor care pot recruta angajați din străinătate, care nu face distincție între lucrătorii din Uniunea Europeană și cei din restul lumii, informează Agerpres.
De asemenea, premierul ia în considerare să limiteze cerința de cunoaștere a limbii engleze, despre care unii angajatori spun că îngreunează recrutarea, potrivit ziarului britanic.
Printre alte profesii, executivul britanic va încuraja recrutarea de ingineri de telecomunicații pentru a contribui la obiectivul său de a furniza internet în bandă largă la 85% din locuințele britanice până în 2025. Cu o rată a șomajului de 3,6%,
Oficiul Național de Statistică (ONS) estimează că în Marea Britanie există 1,26 milioane de locuri de muncă neocupate. Sectorul serviciilor sociale are nevoie de 105.000 de lucrători suplimentari, cel al asistenței medicale de 40.000 și cel al transporturilor de 100.000, în timp ce sectorul agricol are nevoie de 30.000 de vize suplimentare pentru lucrătorii sezonieri.