Marea Britanie: Un ministru dezminte că guvernul încearcă să strângă legăturile cu UE
-
20 Noiembrie 2022 15:45
Ministrul britanic al sănătății, Steve Barclay, a dezmințit duminică informațiile de presă potrivit cărora Londra ar încerca să strângă legăturile cu Uniunea Europeană, la trei ani după ce a părăsit blocul comunitar, transmite Agerpres.
Potrivit Sunday Times, 'membri ai guvernului prevăd să pună Marea Britanie pe calea unei relații similare celei a Elveției cu Uniunea Europeană'.
Inițiativa ar fi 'destinată să întărească legăturile economice' cu UE, mai scrie publicația.
'Nu recunosc absolut deloc această poveste', a reacționat Steve Barclay, care a fost ministru responsabil pentru Brexit între 2018 și 2020.
'Avem un prim-ministru (Rishi Sunak, n. red.) care a susținut Brexitul. La fel ca mine', a declarat el la televiziunea Sky News. 'Este cu adevărat important să folosim libertatea pe care ne-o oferă Brexitul. (...) Vreau să maximizez oportunitățile oferite de Brexit', a adăugat Barclay.
Potrivit Sunday Times, o astfel de intenție, care ar fi foarte impopulară printre deputații conservatori favorabili unui Brexit 'dur', ar putea fi pusă în practică în viitorul deceniu în scopul de a reduce barierele comerciale actuale.
'Este, evident, ceva ce UE nu ne-ar oferi niciodată din start pentru că ar spune că încercați să aveți și untul, și banii pentru unt, dar motivul pentru care cred că îl vom obține este acela că este în interesul economic al celor două părți', ar fi explicat o sursă pentru Sunday Times.
Joi, Rishi Sunak a afirmat că Marea Britanie ar trebui 'să-și ia timp' pentru a negocia acorduri comerciale favorabile cu partenerii, îndepărtându-se astfel de intenția precedesorilor săi de a încheia rapid astfel de acorduri.
După ce a ieșit din Uniunea Europeană, Regatul Unit a trebuit să semneze din nou acorduri comerciale și a încheiat unele mai ales cu UE și alte țări europene, dar și cu Noua Zeelandă, în prezent purtând discuții cu India, Canada, Statele Unite.
Conservatorii la putere și-au atras însă recent critici legate la acordul semnat anul trecut cu Australia, acuzat că favorizează importurile de carne de vită și de oaie de la antipozi, în detrimentul producătorilor britanici.
Potrivit unui sondaj al institutului YouGov, publicat joi, numai 32% dintre britanici (cel mai scăzut nivel de până acum) spun că a fost bine să se voteze ieșirea țării din UE, în timp ce 56% consideră că a fost o eroare.