Marea Britanie susține ferm Ucraina, declară premierul Sunak, după discursul lui Putin la parada de 9 mai

  • 10 Mai 2023 08:34
Marea Britanie susține ferm Ucraina, declară premierul Sunak, după discursul lui Putin la parada de 9 mai

Premierul britanic Rishi Sunak a denunțat vehement afirmațiile președintelui rus Vladimir Putin la parada de Ziua Victoriei, după ce Putin a afirmat că 'un adevărat război' a fost declanșat împotriva Rusiei de 'ambițiile neîmblânzite' ale Occidentului, potrivit Agerpres.

În discursul susținut în timpul paradei militare care celebrează înfrângerea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, președintele rus a declarat: "Un război adevărat a fost dezlănțuit împotriva Patriei noastre" și 'civilizația se află din nou într-un punct de cotitură decisiv'.

Premierul britanic a respins afirmațiile președintelui rus, subliniind că Vladimir Putin este singura persoană vinovată pentru războiul pe care l-a declanșat împotriva Ucrainei.

Mai devreme marți, Rusia a lansat un val de rachete de croazieră asupra Ucrainei, cu numai câteva ore înainte de începerea defilării din Piața Roșie, care în acest an a avut pe fondul unor măsuri de securitate stricte.

Forțele ruse au lansat 25 de rachete în cursul nopții trecute asupra Ucrainei într-un val de atacuri intense în ultimele zile, a indicat armata ucraineană, precizând că forțele sale antiaeriene au reușit să doboare 23 dintre acestea.

Vorbind la un post de televiziune din Southampton, Rishi Sunak a declarat: 'Nu există decât o singură persoană responsabilă pentru invazia ilegală și neprovocată în Ucraina și aceasta este președintele Putin. Crimele comise sunt îngrozitoare. Suferința provocată poporului ucrainean este îngrozitoare'.

'De aceea, este corect să rămânem neclintiți în a susține cu fermitate poporul ucrainean să se opună acestei agresiuni. Asta este ceea ce eu și Regatul Unit vom continua să facem', a declarat șeful guvernului britanic, potrivit DPA.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,63
Cer fragmentat
Umiditate:94 %
Vint:0,51 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău