Marea Britanie și UE sunt aproape de a ajunge la un acord privind Brexit, potrivit unui ministru de la Londra

  • 15 Septembrie 2018 16:09
Marea Britanie și UE sunt aproape de a ajunge la un acord privind Brexit, potrivit unui ministru de la Londra

Dominic Raab, ministrul britanic pentru Brexit, suține că Marea Britanie și UE sunt "aproape" să ajungă la un acord privind ieșirea Regatului Unit din Blocul comunitar, însă diplomații europeni contrazic perspectiva oferită de oficialul de la Londra, relatează cotidianul The Guardian.

"Deși mai rămân unele diferențe substanțiale pe care trebuie să le rezolvăm, este clar că echipele noastre se apropie de găsirea unor soluții viabile la problemele din acordul de retragere și au discuții productive în spiritul corect privind relația viitoare", a declarat Raab după o convorbire telefonică avut vineri cu negociatorul-șef al UE, Michel Barnier.

Pe de altă parte, Barnier a transmis pe Twitter că a avut un "dialog util" cu Raab, dar a subliniat că între UE și Marea Britanie rămân diferențe majore cu privire la frontiera irlandeză și sistemul UE de protejare a mărcilor de produse alimentare.

Surse diplomatice europene însă sugerează că în realitate discuțiile sunt într-un impas total în ceea ce privește cea mai dificilă problemă a negocierilor, anume chestiunea frontierei între Irlanda și regiunea britanică Irlanda de Nord, notează MEDIAFAX.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău