Marea Britanie refuză să participe la refinanțarea Greciei
-
14 Iulie 2015 10:08
Ministrul britanic de finanțe, George Osborne, va încerca să blocheze orice tentativă a Uniunii Europene de a include fonduri britanice în noul program de asistență financiară internațională pentru Grecia, relatează Agerpres.
În timpul unor convorbiri telefonice cu omologi de-ai săi din alte state membreale UE, George Osborne a subliniat opoziția Londrei față de participarea Marii Britanii la refinanțarea Greciei, potrivit Financial Times și altor publicații britanice.
Doar cei 19 membri ai zonei euro, din care Marea Britanie nu face parte, trebuie să aibă responsabilitatea de a subscrie la programe de stabilizare financiară cu ajutorul fondului utilizabil în timpul unor crize precum cea prin care trece Grecia în prezent, consider premierul britanic.
Liderii zonei euro au ajuns ieri dimineață în unanimitate la un acord cu privire la Grecia referitor la un nou program de asistență financiară de la creditorii internaționali (Comisia Europeană, FMI și Banca Centrală Europeană), al treilea program de acest fel în ultimii cinci ani. Reuniunea la nivel înalt a zonei euro a fost precedată de una a miniștrilor de finanțe (Eurogrup). Aceștia au elaborat un document, potrivit căruia un eventual nou program de asistență financiară pentru Grecia este estimat la 82-86 miliarde de euro.