Marea Britanie: Parlamentul va fi chemat să se pronunțe luni din nou cu privire la alegeri anticipate, anunță guvernul
-
05 Septembrie 2019 16:42
Guvernul britanic va convoca un nou vot în Camera Comunelor luni cu privire la organizarea de alegeri legislative anticipate, a anunțat joi ministrul pentru relația cu parlamentul, Jacob Rees-Mogg, după eșecul primei tentative, transmit Reuters și Press Association, preluat de Agerpres.
În cursul nopții, membrii Camerei Comunelor au respins o moțiune prin care premierul conservator Boris Johnson convoca alegeri anticipate pentru data de 15 octombrie, în încercarea de a rezolva criza politică legată de Brexit.
Moțiunea guvernului, care avea nevoie de o majoritate de două treimi, a întrunit un scor de 298 la 55, lipsindu-i 136 de voturi.
Partidul Laburist, de opoziție, care s-a abținut de la vot, a declarat că nu va fi de acord cu un scrutin anticipat până când legea care blochează o ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană fără acord la 31 octombrie și cere o nouă amânare a Brexit-ului până la 31 ianuarie, nu va intra în vigoare.
Se așteaptă ca legea, adoptată miercuri de Camera Comunelor cu ajutorul unei facțiuni rebele excluse marți din Partidul Conservator, să treacă vineri prin Camera Lorzilor și să primească sancțiunea regală luni.
Partidele de opoziție sunt în principiu de acord cu alegeri anticipate, dar joi dezbăteau dacă să accepte sau nu data propusă de Johnson, 15 octombrie.
Diplomați citați de Reuters au declarat că o campanie electorală ar stopa orice negocieri cu UE. 'Partea britanică continuă să producă haos și este foarte dificil de prezis orice', a afirmat un diplomat al Uniunii Europene.
Sursa:Agerpres