Marea Britanie | Oamenii de știință dezvoltă noi teste de anticorpi pentru a detecta variantele noului coronavirus

  • 16 Iunie 2021 08:46
Marea Britanie | Oamenii de știință dezvoltă noi teste de anticorpi pentru a detecta variantele noului coronavirus

Oamenii de știință au dezvoltat teste de anticorpi inovatoare, care pot detecta dacă oamenii au fost expuși la noi variante ale coronavirusului, relatează marți dpa.

Cercetători au declarat că noile teste pot detecta răspunsuri la anticorpi în cazul infecției cu virusul SARS-CoV-2 cu o precizie de peste 98% și specificitate de 100%, spre deosebire de cele disponibile în prezent care au o precizie în jur de 60-93% și nu pot diferenția între variante unice.

Noile teste pot fi utilizate pentru a estima prevalența circulației tulpinilor variate în comunitate, între care variantele alfa și delta care au fost identificate pentru prima dată în Kent și în India.

Potrivit cercetătorilor, testele au potențialul de ''a schimba semnificativ traiectoria recuperării'' din pandemie.

Testele pot evalua imunitatea pe termen lung a unei persoane și dacă imunitatea este indusă de vaccin sau este rezultatul unei expuneri anterioare la infecție.

De asemenea, testele pot furniza informații cu privire la cât de mult durează imunitatea dobândită prin vaccinare, precum și cu privire la eficiența vaccinului pe variantele noi ale virusului.

Testele au fost dezvoltate de Universitatea din Aberdeen în colaborare cu grupul de biotehnologie Vertebrate Antibodies Ltd și NHS Grampian.

Profesorul Mirela Delibegovic, de la Universitatea din Aberdeen și conducător al proiectului, a declarat: ''Testele corecte ale anticorpilor vor deveni din ce în ce mai importante în gestionarea pandemiei și aceasta este o tehnologie cu adevărat inovatoare, cu potențialul de a schimba dramatic traiectoria redresării globale în urma pandemiei'', a spus ea.

''Pe măsură ce trecem prin pandemie, constatăm că virusul suferă mutații în variante mai transmisibile, cum ar fi varianta Delta, variante care au un impact negativ asupra performanței vaccinului și, în general, asupra imunității. Testele disponibile în prezent nu pot detecta aceste variante'', a explicat Mirela Delibegovic.

''Pe măsură ce virusul suferă mutații, testele de anticorpi existente vor deveni și mai puțin exacte, de unde necesitatea urgentă a unei noi abordări de a încorpora tulpini mutante în test - exact ceea ce am realizat'', a menționat ea.

''Privind înainte, discuțiile sunt deja în desfășurare pentru a explora o posibilă lansare a testelor la NHS, care sperăm să se întâmple curând'', a afirmat de asemenea profesorul Delibegovic, care a lucrat alături de parteneri din industrie, Vertebrate Anticorpi Ltd și colegii din NHS Grampian pentru a dezvolta noi teste folosind tehnologia inovatoare a anticorpilor cunoscută sub numele de EpitoGen.

Echipa, finanțată de Biroul științific de răspuns rapid al guvernului scoțian în programul de cercetare privind COVID -19 (RARC-19), a utilizat inteligența artificială numită EpitopePredikt pentru a identifica elemente specifice sau ''puncte fierbinți'' ale virusului care declanșează imunitatea organismului.

Cercetătorii au putut apoi să dezvolte o nouă modalitate de a prezenta aceste elemente virale așa cum ar apărea în mod natural în virus, folosind o platformă biologică pe care au numit-o EpitoGen Technology.

Această abordare îmbunătățește performanța testului, ceea ce înseamnă că sunt incluse doar elementele virale pentru a permite o sensibilitate îmbunătățită și această abordare este capabilă să încorporeze mutații emergente în teste, sporind astfel ratele de detectare a testelor.

Dr. Robin Brittain-Long, consultant în boli infecțioase la NHS Grampian și membru al echipei de cercetare, a declarat: ''Această nouă platformă de testare adaugă sensibilitate și specificitate crucială actualelor teste serologice disponibile și are potențialul de a monitoriza imunitatea individuală și a populației într-un mod care nu a fost posibil înainte''.

''În activitatea mea, am experimentat de prima dată efectele dăunătoare pe care acest virus le poate avea asupra oamenilor și sunt foarte încântat să adaug un alt instrument în cutia de instrumente pentru a combate această pandemie'', a spus el.

Platforma EpitoGen poate fi de asemenea utilizată pentru dezvoltarea de teste de diagnostic de înaltă tehnologie pentru boli infecțioase și autoimune precum diabetul de tip 1.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău