Marea Britanie | Noi conservatori se declară gata să-i succeadă Theresei May ca să-l ''oprească pe Boris''
-
26 Mai 2019 15:16
Alți eurosceptici s-au declarat gata, duminică, să-i succeadă premierului britanic Theresa May în funcția de lider al Partidului Conservatorilor, pe fondul informațiilor că forțele conservatoare moderate au lansat o campanie pentru a-l opri pe favoritul cursei, fostul ministru de externe Boris Johnson, informează dpa și Reuters.
"Cred că pot oferi leadershipul ferm și tolerant de care are nevoie țara noastră", a declarat Andrea Leadsom, care a demisionat miercuri din funcția de ministru pentru relația cu Parlamentul, pentru a protesta împotriva planurilor Theresei May privind Brexitul, cu două zile înainte ca May însăși să-și anunțe demisia. "Voi fi mândră să conduc marele nostru partid și să servesc ca premier", a notat Leadsom, 56 de ani, într-o postare pe Twitter.
Ea și Johnson, 54 de ani, s-au numărat printre candidații care au pierdut în fața Theresei May la precedentele alegeri pentru conducerea Partidului Conservator, în 2016, la scurt timp după ce David Cameron și-a pus singur "capul sub sabie", după ce britanicii au refuzat să-i susține campania Remain, pentru rămânerea Marii Britanii în UE, în cadrul unui referendum asupra Brexitului.
Un alt candidat din 2016, ministrul pentru mediu Michael Gove a anunțat duminica aceasta că va candida pentru a o înlocui pe Theresa May în funcția de premier, potrivit Sky News. "Pot confirma că îmi voi înainta candidatura pentru a fi premier în această țară", a spus Gove pentru jurnaliștii de la Sky News, în timpul unui interviu oferit lângă locuința sa. "Cred că sunt gata să unesc Partidul Conservator și cel Unionist, gata să realizez Brexitul și gata să conduc această măreață țară", a adăugat el.
Johnson a renunțat la cursă în 2016 după ce a fost criticat de Gove, fost prieten și aliat.
Potrivit presei britanice, conservatorii moderați au demarat din nou campania "stop Boris". Johnson a fost supus "unui tir de atacuri din partea rivalilor săi pentru rolul de lider, în condițiile în care cursa pentru înlocuirea lui May a devenit tot mai vehementă", relatează Sunday Times.
Unul dintre contracandidații lui Johnson pentru sprijinul euroscepticilor conservatori, fostul ministru pentru Brexit, Dominic Raab, și-a promovat "planul pentru schimbare și pentru o Mare Britanie mai echitabilă" în Mail on Sunday.
Un alt pretendent, Esther McVey, pledează pentru o "despărțire curată".
Sursa: Agerpres