Marea Britanie implementează un soft care să detecteze și blocheze în timp util conținutul jihadist online
-
13 Februarie 2018 18:33
Guvernul britanic are în vedere implementarea unui sistem software care poate detecta cu acuratețe și poate bloca orice conținut cu caracter jihadist pe internet, informează BBC.
Ministru Amber Rudd a declarat că ar putea introduce obligativitatea implementării acestuia de către companiile de tehnologie.
Guvernul a alocat 600.000 de lire sterline pentru crearea softului de către ASI Data Science, o companie de inteligență artificială din Londra. Potrivit companiei, acest soft ar putea detecta 94% din conținutul online publicat de ISIS și alte organizații și adepți jihadiști.
Această tehnologie este deja testată de Facebook și Google, dar softul a fost dezvoltat în principal pentru companiile mici care nu își pot permite cheltuirea unor sume la fel de mari pentru cercetare.
„Este un exemplu foarte convingător al faptului că poți avea informațiile necesare pentru a te asigura că acest tip de material nu ajunge online de la bun început. Tehnologia există. Există softuri care fac exact ce ne dorim și noi. Pentru companiile mici, ar putea fi ideal”, a spus Rudd, citată de CaleaEuropeana.ro