Marea Britanie expulzează un diplomat rus. Ce a motivat decizia Londrei

  • 02 Februarie 19:16
Marea Britanie expulzează un diplomat rus. Ce a motivat decizia Londrei Sursa foto: Profimedia

Marea Britanie a anunțat luni expulzarea unui diplomat rus, convocându-l totodată pe ambasadorul Rusiei la Londra, în ceea ce a numit drept un gest de reciprocitate, după ce Moscova a expulzat luna trecută un diplomat britanic, pe care l-acuzat că ar fi „spion” nedeclarat.

Acuzațiile Rusiei au fost „nefondate”, iar expulzarea diplomatului britanic - „neprovocată și nejustificată”, a afirmat luni un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe britanic, transmite Digi24

„Convocându-l pe ambasadorul rus, un înalt responsabil al Ministerului britanic de Externe i-a transmis în mod clar că Regatul Unit nu va tolera intimidarea personalului ambasadei britanice și prin urmare a luat măsuri reciproce astăzi, revocând acreditarea unui diplomat rus”, a explicat purtătorul de cuvânt citat.

În contextul războiului din Ucraina, Rusia și Occidentul s-au acuzat reciproc în repetate rânduri de desfășurarea unor campanii de spionaj de o intensitate nemaiîntâlnită din perioadele de vârf ale Războiului Rece, în timp ce diplomații occidentali de la Moscova spun că fac obiectul unei supravegheri intense și al hărțuirii.

Marea Britanie a avertizat Rusia împotriva acestor metode împotriva diplomaților săi.

„Orice acțiune ulterioară întreprinsă de Rusia va fi considerată o escaladare și se va reacționa în consecință”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Ambasada Rusiei la Londra nu a răspuns deocamdată unei solicitări de comentarii din partea Reuters.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
17,18
Câțiva nori
Umiditate:85 %
Vint:1,85 m/s
Sat
22
Sun
18
Mon
20
Tue
22
Wed
23
Arhivă Radio Chișinău