Marea Britanie: Brit Awards, amânate cu trei luni, până în mai 2021
-
29 Iunie 2020 17:15
Premiile industriei muzicale britanice, Brit Awards, au fost amânate cu trei luni și vor avea loc pe 11 mai 2021, au anunțat luni organizatorii, relatează AFP, preluat de Agerpres.
Ceremonia anuală se desfășoară de obicei în februarie pe O2 Arena din Londra.
Organizatorii au explicat că au luat decizia după ce au consultat industria muzicală și partenerii evenimentului cu privire la impactul pandemiei de COVID-19.
Cu intenția de a face evenimentul "cea mai mare seară muzicală", cu "superstaruri" în program, Geoff Taylor, directorul general al Brit Awards, consideră că "cel mai bun mod de a realiza acest lucru în 2021 este să se amâne spectacolul cu câteva luni, până în mai".
"Planificăm deja un eveniment spectaculos care ne va aminti cât de importantă a fost muzica pentru a ne ajuta să trecem prin aceste momente dificile", a adăugat el.
În cadrul ediției Brit Awards 2020, cântărețul Billie Eilish, rapperul Dave, cântărețul Lewis Capaldi și rapperul Lizzo s-au aflat pe scenă.
Multe alte ceremonii de decernare de premii în domeniul artistic care au loc, de obicei, la începutul anului, au fost amânate pentru a permite ca sectorul să își revină după pandemie. Ceremonia de premiere pentru premiile Bafta, premiile cinematografiei britanice, au fost amânate până pe 11 aprilie 2021.
Sursa:Agerpres