Marea Britanie | Boris Johnson își cere scuze că nu a realizat Brexit-ul la termenul promis
-
03 Noiembrie 2019 14:48
Premierul britanic Boris Johnson și-a cerut scuze duminică pentru că nu a realizat Brexitul la 31 octombrie, așa cum promisese, și și-a susținut acordul de ieșire din Uniunea Europeană criticat de președintele american Donald Trump, informează France Presse, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă își va cere scuze de la membrii Partidului Conservator care l-au adus la putere pentru că nu și-a respectat cuvântul, "Bineînțeles!", a răspuns premierul jurnalistei care îl intervieva pe Sky News.
Sosit la putere în iulie cu promisiunea unui Brexit "oricât ar costa" la 31 octombrie, Boris Johnson jurase că ar prefera să fie mai degrabă "mort în fundul unei gropi" decât să ceară o nouă amânare.
Dar el a trebuit să facă un pas înapoi și să ceară un nou termen până la 31 ianuarie, acordul său negociat cu Bruxellesul nereușind să treacă de parlament.
Șeful guvernului britanic și-a exprimat duminică "profundele sale regrete".
Liderul conservator l-a criticat de altfel pe președintele american Donald Trump, prietenul și aliatul său, care a apreciat joi la postul de radio britanic LBC, că acordul negociat cu Uniunea Europeană nu ar permite încheierea "unui acord comercial cu Regatul Unit".
"Nu doresc să-l denigrez pe președinte, dar în această privință el comite o eroare evidentă. Oricine privește acordul nostru poate constata că este un acord excelent", a declarat Boris Johnson.
"Motivul pentru care este atât de dureros să ai această amânare nu este din cauza promisiunilor sau a ego-ului meu ori a altcuiva, ci din cauza incertitudinii pe care acesta îl semnifică pentru toată țară. Companiile nu pot face prognoze, familiile nu-și pot face planuri, oamenii nu știu când va avea loc Brexitul", și-a exprimat regretul Boris Johnson.
Explicând temerile de o întârziere mai mare dacă laburiștii, principalul partid de opoziție ar ajunge la putere în urma alegerilor din 12 decembrie, el a caracterizat drept "nebunească" propunerea acestui partid de a renegocia un acord de ieșire și de a-l supune votului britanicilor.
Boris Johnson a mai declarat că el nu vede "niciun motiv" pentru a prelungi perioada de tranziție după Brexit dincolo de data prevăzută în decembrie 2020, apreciind că negocierile comerciale "ar trebui să fie extrem de simple".