Marea Britanie aplică de azi amenzi celor care pleacă din țară fără justificare sau invocă motive false

  • 08 Martie 2021 13:27
Marea Britanie aplică de azi amenzi celor care pleacă din țară fără justificare sau invocă motive false

Începând de luni, 8 martie, Marea Britanie va putea amenda cu 200 de lire sterline (231 euro) persoanele care nu prezintă la aeroport o nouă dovadă necesară pentru a călători în străinătate sau care folosesc motive false pentru a părăsi Anglia, a anunțat Ministerul Transporturilor, potrivit g4media.ro.

Într-un comunicat, ministerul explică faptul că toți cetățenii care au un motiv acceptabil pentru a părăsi țara, în contextul pandemiei, trebuie să completeze un formular pe care îl vor prezenta companiilor aeriene înainte de îmbarcare, notează sursa citată

Polițiștii care patrulează în porturi și aeroporturi îi pot amenda cu 200 de lire sterline pe cei care nu prezintă o justificare a călătoriei, în timp ce aceia care încearcă să călătorească din motive nejustificate vor trebui să se întoarcă acasă și vor fi pedepsiți pentru încălcarea carantinei cu amenzi cuprinse între 200 și 6.400 de lire sterline (7.400 euro).
Conform reglementărilor actuale, oamenii pot călători în străinătate numai din motive precum munca, voluntariatul, în scopuri medicale, educaționale sau pentru înmormântări.

Pentru a contracara pandemia, Regatul Unit obligă călătorii care sosesc din țări cu variante de risc ale coronavirusului să intre în carantină într-un hotel desemnat și toți trebuie să facă cel puțin trei teste Covid înainte și după sosirea pe teritoriul britanic.

Potrivit planului de deschidere anunțat de prim-ministrul Boris Johnson, călătoriile în străinătate din Marea Britanie nu se vor relua până cel puțin pe 17 mai, în funcție de progresul programului național de vaccinare.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
6,63
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău