Manifestări dedicate Zilei Armatei Române (FOTO)

  • 23 Octombrie 2015 18:03
Manifestări dedicate Zilei Armatei Române (FOTO)

Ambasada României în Republica Moldova organizează în aceste zile o serie de manifestări dedicate Zilei Armatei Române, sărbătorită, în fiecare an, la data de 25 octombrie.

Manifestări au avut loc vineri, 23 octombrie, la parcela eroilor români din cimitirul localității Feștelița raionul Ștefan Vodă.

Ceremonia, închinată celor 33 de militari români înhumați în cimitirul de la Feștelița, raionul Ștefan-Vodă, din sudul Republicii Moldova, dar și tuturor eroilor români, a început cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți de la Mitropolia Basarabiei. Regimul care s-a instalat după 1944 cu multă insistență a urmărit să șteargă orice urmă de prezență românească în spațiul basarabean, a declarat în discursul său Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, Antonie Orheianu.

”Gropile comune, cimitirele au fost profanate. Și știm cazuri dramatice, cum ar fi cazul Cimitirului eroilor de la Țiganca, pe locul căruia,  în perioada sovietică a fost construită o fermă de porci. Noi dacă astăzi vorbim limba română, dacă știm din ce neamuri ne tragem și cărei culturi aparținem, se datorează și jertfei eroilor români care își dorm somnul în aceste locuri”, a declarat Antonie Orheianu.

Printre oaspeți s-a aflat ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca.

”Astăzi Armata Română este una dintre armatele moderne, care își asumă în interiorul NATO misiuni de menținere a păcii pe în operațiuni din întreaga lume. Ea însă nu poate fi înțeleasă dacă îi uităm tradițiile, și mai cu seamă dacă îi uităm pe cai care prin lupta și jertfa lor, au clădit aceste tradiții”, a mărturisit Marius Lazurca.

La ceremonie au participat și responsabili din cadrul Ministerului Apărării, reprezentanți ai autorităților locale precum și elevii și profesorii gimnaziului din sat. Aceștia au depus flori la mormintele ostașilor, iar militarii Armatei Naționale au tras salve de foc și au prezentat onorul militar celor căzuți pe câmpul de luptă. 

Pe teritoriul Republicii Moldova și-au dat viața pentru apărarea țării aproape 9.000 de ostași români, majoritatea decedând în cel de-al Doilea Război Mondial. Aceștia sunt îngropați în peste 300 de cimitire din peste 260 de localități.

Ceremoniile dedicate Armatei Române organizate de Ambasada României în Republica Moldova, vor continua mâine la Cimitirul de Onoare al soldaților români de la Țiganca. Acestea se vor încheia duminică 25 octombrie, Ziua Armatei Române, cu ceremonii organizate la Cimitirul Eroilor din Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
13,85
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:3,6 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
12
Sat
14
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău