Manevre aeronavale americano-japoneze pe fondul tensiunilor legate de Coreea de Nord
-
16 Noiembrie 2017 08:56
Importante manevre aeronavale americano-nipone au început joi în apropiere de insula japoneză Okinawa (sud-vestul arhipelagului), care au loc în acest an într-un climat extrem de tensionat cu Coreea de Nord, scrie Agerpres.
La aplicațiile, care vor dura 10 zile, participă 14.000 de militari americani, portavionul USS Ronald Reagan, precum și distrugătoarele de rachete USS Stethem, USS Chafee și USS Mustin, conform unui comunicat al marinei americane.
Coreea de Nord, care a reînviat tensiunile regionale prin efectuarea unui al șaselea test nuclear și a mai multor teste cu rachete balistice cu rază lungă de acțiune în ultimele luni, condamnă cu regularitate aceste manevre militare, percepându-le ca pe o amenințare la adresa securității sale și, uneori, răspunde prin exerciții militare.
Manevrele anuale americano-nipone sunt destinate să "sporească capacitatea defensivă și interoperabilitatea forțelor japoneze și americane prin antrenamente de operațiuni aeriene și navale", indică marina americană.
După revenirea dintr-un turneu asiatic de 12 zile, președintele american Donald Trump a promis miercuri să pună "presiune maximă" pe Coreea de Nord, pe care a calificat-o drept "dictatură perversă", ținând lumea ostatică prin "șantaj nuclear".