Mandatul Misiunii UE de asistență la frontiera moldo-ucraineană, pe cale de a fi prelungit
-
18 Octombrie 2017 10:18
Guvernul urmează să aprobe miercuri, 18 octombrie, inițierea negocierilor pentru prelungirea mandatului Misiunii UE de asistență la frontiera moldo-ucraineană (EUBAM) cu trei ani, până la 1 decembrie 2020. Acordul urmează să fie semnat de Republica Moldova, Ucraina și Comisia Europeană.
Misiunea EUBAM a fost lansată la 30 noiembrie 2005 la solicitarea comună a Președinților Republicii Moldova și Ucrainei, adresată Comisiei Europene. Misiunea EUBAM este finanțată în întregime de Uniunea Europeană în contextul Instrumentului European de Vecinătate și Parteneriat, iar Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) este partenerul său de implementare.
EUBAM reprezintă un organ consultativ, tehnic, mandatat să consolideze capacitățile de gestionare a frontierei a partenerilor săi - serviciile vamale și grăniceri, organele de ocrotire a legii și agențiile de stat din R. Moldova și Ucraina. Misiunea are drept scop să contribuie la dezvoltarea procedurilor de gestionare a frontierei care să corespundă standardelor Uniunii Europene. Mandatul Misiunii a fost extins deja de patru ori (în 2007, 2009, 2011 și 2015), iar mandatul curent expiră la 30 noiembrie 2017.