Ion Fulga și-a pierdut viața în noaptea de 19 aprilie, când ostașilor noștri li s-a spus că luptele încetează. Unul dintre comandații subdiviziunilor „Fulger”, Alexandru Banari.

„Aici, unde este acest post, se afla comisariatul de poliție din Soroca. Noi, cei din brigada cu destinație specială, aveam aici o mașină blindată. Ne-am oprit pe teritoriul retranslatorului pentru că am camuflat armamentul pe care-l aveam cu noi. Am avut ordin să ne oprim aici și să susține pozițiile. Desigur că eu nu le-am divulgat separatiștilor ce armament aveam, pentru că prevedeam că va fi o luptă crâncenă. Pe data de 19 aprilie noi trebuia să ne retragem. Fusese o înțelegere între Mircea Snegur și Elțîn de a retrage forțele beligerante de la acest loc. În noaptea spre 19 aprilie, un grup de diversioniști din batalionul lui Costenco au intrat prin spate, prin câmp. Aici era un autobuz în care se afla sora medicală, felcerul și șoferul. Acești diversioniști au intrat în autobuz și au omorât șoferul, felcerul și sora medicală. Noi am deschis focul asupra gardiștilor și am nimicit postul lor. Am chemat în ajutor batalionul nr. 2. Polițistul Ion Fulga era pe mașina blindată și atunci când au fost rafalele de armă ale separatiștilor, el a fost omorât. Am evacuat în acea noapte toți morții. A fost o noapte fierbinte”.

În acea luptă a fost rănit și Iurie Topală. A scăpat ca prin urechile acului și preferă să nu vorbească despre asta. Însă nu poate uita cuvintele camaradului său mort, Ion Fulga.

„Era noaptea și nu se vedea câți erau. Luptele au durat până dimineața și a fost o adevărată ploaie de gloanțe. Cred că au folosit tot armamentul pe care-l aveau, în timp ce noi nu prea avea arme. Noi am adus mașinile care erau folosite pentru a face furaj pentru animale. Le-am adus, le-am sudat și le-am transformat în tancuri, pentru că nu aveam cu ce lupta. Și conducerea nu prea avea grijă de noi. Veneau oamenii din sat și ne aduceau mâncare. Băiatul acesta, Ion Fulga spunea: „Băieți, o să mergem în Piața Marii Adunări Naționale ca biruitori, ne vor întâlni cu flori, suntem ultimii haiduci ai neamului”. Dar nu a fost să fie. Ne-am întors înapoi. Ne-au trădat.

- Vă simțiți trădat și acum?

- Și acum. Mai rău ca atunci. Atunci puteam face ceva, dar în ziua de azi au împărțit totul. Am impresia că au făcut acest război ca să-și umple buzunarele și s-au folosit de acești băieți, care veneau deja la al doilea război, după Afganistan. Am vrut să facem o țară prosperă, am vrut să fim români, așa cum suntem, dar nu a fost să fie”.

An de an, veteranul de război Sergiu Luncaș vine la Varnița să lase flori în memoria camarazilor pierduți luptă. Combatantul spune că aproape lipsiți de arme, ostașii R. Moldova au luptat mai mult cu patriotismul.

„Alții nici nu știu că pe pământul acesta a fost război. A fost un război mișel, pentru că ne-au trădat din toate punctele de vedere. Mai ales astăzi când se spune că rușii au intervenit să oprească războiul, din contra noi am luptat împotriva Armatei a 14-a, a Rusiei. Prin anii 2000, un ofițer cecen mi-a spus că noi am fost unica republică din fosta URSS, care practic fără arme s-a ridicat împotriva celei mai puternice armate din lume la acel moment.

- Ce credeți că v-a dat curaj atunci?

- Simțul. Simțul patriotic. Dragostea de acest meleag. Aici ne-am născut, e pământul nostru, al buneilor noștri, am vrut un viitor prosper, o viață mai bună. Dar până în ziua de azi suntem vânduți, trădați și uitați de toți”. 

Cele mai complicate lupte pentru combatantul Anatolie Macovei din brigada de poliție cu destinație specială „Fulger” au fost la Tighina, între 19 și 21 iunie.  Atunci au căzut cei mai mulți combatanți, iar câteva sute au fost răniți și spitalizați.

„Au murit foarte mulți camarazi, mulți civili în Tighina. Au rămas schilozi mulți ostași. Am fost atacați de către forțele ruse și separatiste, care în acel moment s-au creat în subdiviziuni și care s-au înarmat din depozitele armatei ruse, staționate în stânga Nistrului. Dar, cu regret mulți veterani au murit și după război din cauza rănilor de pe câmpul de luptă. Guvernarea nu se mai uită în partea noastră, are o atârnare foarte urâtă față de noi și vor să ne disperseze. Socialiștii și PD-ul nu au susținut ideea ca 2 martie să fie o zi națională a comemorării și a recunoștinței. Noi pledăm pentru a insufla un caracter patriotic al generației tinere. Să purtăm capul sus”.

Războiul din 1992 a răpit viețile a sute oameni. Ecaterina Stratan din Răciula, Călărași și-a pierdut fiul de doar 22 de ani. A murit în luptele de la Tighina, răpus de gloanțe inamice. Numele fiului său, Feodosie Stratan este inscripționat pe o placă de comemorare, la Varnița, la Fântâna Eroilor. Femeia își amintește, de parcă totul s-ar întâmpla aievea, cum i-au feciorul pe front.

„S-a întors acasă după ce a terminat de luptat la Cocieri. Apoi joi seara l-au dus înapoi la luptă, la Tighina, în centru. Toți au încercat să fugă. El a rămas la urmă și au aruncat în el o grenadă. Mi l-au adus înapoi tot sfărâmat. Mi l-au ucis. Duminică l-au omorât. Mie mi-a spus luni seara, la poartă. Mi-au spus așa: „Ai un băiat Fedosie? El e mort”. Mi-e jale și îl am mereu în fața ochilor, toată viața. Îl văd și acum cât de înalt și frumos era la chip și la suflet. Lui îi era foarte jale. Mi-a povestit o dată cum sunt legați femeile și copiii și aruncați  în Nistru. Pentru ce s-a făcut războiul acesta? Nu au trebuit să facă acest război, au chemat cazaci și au omorât oameni nevinovați.

-Dvs ce v-ați dori acum, după toate greutățile prin care ați trecut?

-Liniște și pace. Să nu mai fie așa cum a fost înainte. Atâtea mame  au rămas fără copiii. Fedosie era primul meu copil. El spunea că o să moară. Îmi povestea că nu puteai călca pe pământ, pentru că era plin de sânge. Am intrat odată în odaia lui. Era cu plapuma până peste cap și eu îl strig: Fedosie, iar el răspunde: Nu împușcați, nu trageți!”. Înainte să moară, m-a cuprins și mi-a zis: Mamă, ce jale îmi e de tine”

I-am întrebat pe combatanții care au luptat pe front și au reușit să se întoarcă acasă ce și-ar dori, unde și cum văd viitorul R. Moldova.

„Numai Țara reîntregită. Aceasta e singura ieșire din situație din această criză, să reunim țara România Mare în vechile hotare”

„Am venit atunci pentru țară, pentru independența noastră. Pentru că noi suntem toți o națiune – români. Să vă spun sincer: războiul nu s-a terminat, iar țara nu este reîntregită. Aș dori să fim în rând cu lumea și să nu ne mai conducă cineva de sus, din partea Moscovei”.

La monumentul „Fântâna Eroilor” din localitatea Varnița se adună an de an oameni de toate vârstele, oamenii care nu-și uită trecutul și tragedia pe care au fost nevoiți să o simtă fii acestui pământ. Cel care a avut inițiativa de construi acest monument comemorativ, medicul basarabean, Alexei Păluță, stabilit în România, și-ar dori ca imperialismul rus să-și ia acasă veninul sădit în Basarabia.

„Nu cred că s-a inventat o contabilitate care să contabilizeze tot răul, toate pierderile morale pe care ni le-au făcut Imperiul Rus și apoi Uniunea Sovietică și acum Rusia. Mulți spunem: „conflictul de la Nistru”. Este total greșit. A fost un război în toată legea între Federația Rusă și Republica Moldova, declanșat desigur de ambițiile imperialiste ale Rusiei. Vă rog să vă îndreptați privirea și energia către eroii neamului, cei care spun adevărului pe nume, cei care nu se uită la Dodon, care bate mătănii la cazaci. Sper că toată otrava asta pe care ne-au adus-o de la răsărit să și-o ia acasă, la masă, ceea ce au adus aceea și să culeagă”