Pe lângă cei ce au venit să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Patriarhul României, a fost și o delegație a Mitropoliei Chișinăului. După ceremonia de proclamare, Patriarhul Daniel a oferit câteva daruri și distincții pentru reprezentanții Mitropoliei Chișinăului (Patriarhia Rusă), pentru cei ai Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română), informează Basilica.ro. Între cei evidențiați s-a numărat Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud, cel care a inițiat demersurile de canonizare ale Ierarhului Dionisie Erhan. Totodată, maica Epistimia Goncearenco, Stareța Mănăstirii Suruceni, și Arhim. Porfirie Dobre, Starețul Mănăstirii Sireți, au primit Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

Cine a fost Sfântul Dionisie și ce reprezintă ei pentru Ortodoxia românească?

Potrivit site-ului Basilica.ro, Episcopul Dionisie Erhan a fost botezat la naștere „Dimitrie”, numele „Dionisie” primindu-l ulterior, la tunderea în monahism. În mod providențial, proclamarea sfințeniei sale a avut loc de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou.

S-a născut în anul 1868 în satul Bardar, la 15 km de Chișinău, într-o familie cu puține posibilități materiale. La vârsta de 15 ani, simțind dorul de Dumnezeu și dorința de a îmbrăca haina monahală, tânărul Dimitrie a intrat în obștea Mănăstirii Suruceni.

Remarcându-se prin viața sa duhovnicească, prin blândețe, dar și fermitate și demnitate în apărarea neamului și a credinței, prin cultura pe care a dobândit-o ca autodidact și prin aprecierea credincioșilor, în anul 1908, a fost ales stareț al mănăstirii, notează Episcopul Veniamin, cel care a înaintat Sfântului Sinod propunerea de canonizare.

Canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române la o sută de ani de la Marea Unire, Sfântul Ierarh Dionisie a fost toată viața un fervent militant pentru înfăptuirea acestui ideal național. Peste 80% dintre membrii Sfatului Țării îl aveau ca povățuitor și duhovnic.

În aceste condiții, în anul Marii Uniri, Duhovnicul Dionisie de la Suruceni devenea arhiereu. A fost ales pe 22 iulie 1918 Arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, cu titulatura „al Ismailului”, fiind hirotonit în Catedrala Mitropolitană din Iași.

Ulterior, în 1934, a devenit Episcop al Cetății Albe și Ismailului, unde a păstorit timp de șase ani.

A fost apreciat de personalități contemporane precum marele istoric Nicolae Iorga și profesorii de teologie Gala Galaction și Nichifor Crainic.

După pactul Ribbentrop-Molotov și cedarea Basarabiei, s-a refugiat în țară, fiind locțiitor al Episcopiei Argeșului în perioada 1940-1941. Ulterior, a revenit la mănăstirea sa de metanie, trecând la Domnul în data de 17 septembrie 1943, la Spitalul central din Chișinău.

Trupul Episcopului Dionisie Erhan a fost găsit neputrezit în timpul unor lucrări de consolidare efectuate la Mănăstirea Suruceni, în data de 10 iulie 2018.

Descoperirea moaștelor sale, calitățile intelectuale și morale deosebite, precum și faptul că era un bun cunoscător al Sfintelor Scripturi și al cărților de cult, un apreciat duhovnic, un luptător pentru binele românilor din Basarabia și pentru afirmarea valorilor naționale au dus la decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a-l trece pe Episcopul Dionisie în rândul sfinților.