MALURI DE PRUT | Petru Macovei: „Se dorește ca prin campanii de dezinformare și speculații pe diverse teme, cetățenii să voteze împotriva aderării la UE” (Audio)

  • 23 Septembrie 15:55
0%
00:00:00
00:00:00

Nevoia consolidării eforturilor autorităților, societății civile, dar și a jurnaliștilor în combaterea dezinformării și narațiunilor false, intensificate pe fundalul apropierii de alegerile prezidențiale și referendumului proeuropean din 20 octombrie, a fost subliniată de directorul Asociației Presei Independente, Petru Macovei, în cadrul emisiunii Maluri de Prut de la Radio Chișinău.

Petru Macovei, directorul Asociației Presei Independente, ce desfășoară de mai mulți ani campania „Stop Fals” de combatere a dezinformării și consolidare a rezilienței și gândirii critice în rândul cetățenilor din satele și orașele Rep. Moldova, spune că prin activizarea actorilor săi de influență la Chișinău, promovarea de falsuri pe canale media și rețele sociale,  Federația Rusă încearcă să compromită parcursul european al Rep. Moldova.

„Se dorește ca cetățenii acestei țări, prin campanii de dezinformare și speculații pe diverse teme, să fie derutați în asemenea măsură încât, fie să voteze la următoarele alegeri și la referendumul din 20 octombrie împotriva aderării la UE, fie să reducă mult această susținere pentru cursul de dezvoltare europeană. Efortul nostru este destul de modest în comparație cu efortul de promovare a dezinformătii pe care îl face Federația Rusă și agenții săi de influență de aici din Rep. Moldova, dar noi nu vedem altă soluție decât să continuăm, și mă bucur că în ultima perioadă există mai mult inițiative de educație a gândirii critice a cetățenilor”, a declarat Petru Macovei. 

Principalul scop al dezinformării este dinamitarea valorilor democratice ale Rep. Moldova, mai spune Petru Macovei. Cele mai vehiculate narațiuni promovate de propaganda rusă sunt împotriva UE și au scopul să inoculeze frică, confuzie și  reticență față de Uniunea Europeană, potrivit expertului.

Printre acestea că integrarea în UE va însemna atragerea Moldovei în războii, că prin integrarea la Uniunea Europeană, exportatorii din țara noastră nu vor avea piață de desfacere sau că după aderare Moldova va fi obligată să promoveze în școli  sau instituții publice mesaje de susținere a minorităților sexuale.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
2,18
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:6,17 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
2
Mon
2
Tue
1
Arhivă Radio Chișinău