La Grigore Vieru în cartea pentru copii „Trei Iezi” pe ultimele pagini era o poezie intitulată „Curcubeul”. Trei copilași cu niște corzi colorate, roșu galben și albastru. La început erau certați, dar când s-au împăcat corzile acestea s-au unit cumva și copiii au devenit foarte veseli. Cineva a văzut în această poezie Tricolorul. După aceea, cartea a fost sustrasă din librării și ruptă ultima filă, apoi repusă în vânzare fără acea poezie. Ion Vatamanu, Dumitru Matcovschi de asemenea au avut de suferit” , spune criticul și istoricul literar Ana Bantoș, doctor habilitat în filologie. 

Ea s-a referit la mijloacele de luptă și rezistență ale scriitorilor basarabeni în perioada de ocupație sovietică. 

„Scriitorii atunci recurgeau la metaforizare, la simbolizare, la trecerea mesajului în subtext, expresia aluzivă. Limbajul acesta cifrat oarecum s-a păstrat foarte mult timp. Au trecut mai bine de 30 de ani, de la 1989, de când noi luptam pentru  emanciparea spiritului identitar, dar și acum probabil mai sunt încă urme în publicațiile noastre, care țin de acele vremuri când scriitorul era obișnuit să nu spună lucrurilor direct, pentru că altfel era taxat, era interzis”. 

„Perioada de după Al Doilea Război Mondial a fost una curioasă în literatura din Basarabia, când activau scriitori care s-au format în perioada interbelică, cei care s-au afirmat începând cu anii „dezghețului hrușciovist”, generația șaizecistă din care făcea parte și Liviu Damian, Grigore Vieru, Victor Teleucă, Ion Vatamanu, Gheorghe Vodă, Vladimir Beșleagă,  Serafim Saca ș.a., o generație de pe care nu mă sinchisesc să o numesc de aur. După ei au venit șaptezeciștii: Nicoale Dabija, Leonida Lari, Vasile Romanciuc, Iulian Filip, Efim Tarlapan, Ion Hadârcă, Leo Butnaru și atâția alții. Ei cumva s-au contopit între ei, scriitori care au activat în diferite perioade istorice. 

Revenind la promoția scriitorilor șaizeciști, erau uniți printr-un fel de spirit de solidaritate, un ideal pentru care nu puteau lupta direct. Îi aducea împreună  gândul acesta care ducea spre Unire. În context îmi aduc aminte niște versuri ale lui Liviu Damian, apropo de lupta pentru limba română:

„Mă văd prin vremi ce demult au trecut, 

În vârfuri de sulițe e capul meu dus. 

Și-n urmă, huma lacomă strânge 

Verbe materne, lacrimi de sânge”. 

Asta scria Liviu Damian în anii '70 . 

Astăzi, contextul fiind total diferit și literatura este oarecum alta, recunoaște criticul Ana Bantoș, care a participat la elaborarea Dicționarului General al Literaturii Române în cadrul Academiei Române (2011-2013). 

„Literatura, aș putea spune, se caută pe sine. Eu când am studiat literatura într-o primă lucrare intitulată „Dinamica sacrului” am constatat că este o tendință de redescoperire a rădăcinilor, de orientare spre valorile naționale, spre etnocentrism. După aceea, o altă orientare este cea spre alte orizonturi culturale, spre conexiunile cu alte culturi.”. 

Oficializarea limbii române și schimbarea sintagmei propagandistice sovietice de „limbă moldovenească” în Constituție este o victorie pentru românii basarabeni, susține Ana Bantoș, care este și redactor șef adjunct al revistei de știință și cultură „Limba Română”, care se editează la Chișinău de peste 30 de ani: 

„Este un eveniment foarte important pentru destinul românilor basarabeni. Lupta aceasta pentru care s-a cheltuit atât de multă energie și pentru care au suferit atâția oameni. Biruința aceasta este a tuturor celor care s-au implicat. Nu este vorba doar de câțiva oameni din prezent. Este o istorie lungă, dramatică. Cu acest prilej, nu trebuie să uităm niciodată contribuția celor care au fost până la noi. Cum spunea Appolinaire despre francezii care se lansau în curente avangardiste, noi suntem mari, dar suntem mari de aceea că suntem pe umerii celor care au fost până la noi. Același lucru l-am putea spune și noi. Suntem mari, suntem învingători dar suntem așa pentru că am avut niște îndrumători extraordinari”.