Declarația de Unire a Sfatului Țării de la 27 martie 1918 reprezintă una dintre cele mai luminoase pagini din istoria Basarabiei, când românii dintre Prut și Nistru, după mai bine de 100 de ani de ocupație rusă, au revenit la spațiul cultural și istoric național. În contextul unor vremuri complicate,  pe fundalul sfârșitului Primului Război Mondial,  soldat cu milioane de victime, și a unui viitor incert, membrii Sfatului Țării care au pregătit și au reușit în doar câteva luni să voteze Unirea Basarabiei cu România, au dat dovadă de foarte mult curaj, determinare și caracter vizionar susține Ion Negrei.

„Lumea fiind în destrămare nimeni nu vedea perspectiva, dacă va fi una democratică sau se vor întoarce lucrurile și va domina dictatura cum a fost de fapt în spațiul rus după un moment de respiro. Din 1917, Rusia după monarhie revine la autoritarism, la dictatura proletariatului instaurată de guvernul lui Lenin. De aceea era foarte important era cea mai bună cale prosperai de dezvoltare a noastră și lucrul acesta oameni politici au văzut-o în Unirea cu România și alinierea la democrațiile occidentale”.

Ion Negrei constată că, la 107 ani distanță de la Actul Unirii, și când asistăm la o rescriere a ordinii mondiale, cu politica imperialistă și revizionistă  a Rusiei, spațiul dintre Prut și Nistru se află din nou la o răspântie istorică.

„Suntem în situația în care se modelează o nouă ordine mondială. Unii, spațiul rus, o vor după modelul lor de dictatură și ocupații. Alții, modelul occidental, văd această lume nouă într-un context democratic, de libertate și viață prosperă. Noi iarăși suntem la o răspântie. Politica Rep. Moldova este de aderare la UE. Totodată, nu este scos din discuție nici momentul reunificării naționale. Eu cred că cel mai bun model ar fi reunificarea națională prin integrarea în spațiul european. Ne-ar da o siguranță, prosperitate, libertate și drepturi”.

Istoricul Ion Negrei s-a referit la rolul pe care l-au avut membrii Sfatului Țării după Marea Unire, șapte dintre aceștia fost aleși primari ai Chișinăului interbelic (Vladimir Herța, Teodosie Cojocaru, Vasile Bârcă, Gherman Pântea, Nicolae Bivol,  Ion Costin, Vladimir Cristea) alții au fost miniștri sau deputați în Parlamentul României Mari, (Pan Halippa, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu) dar și la soarta lor tragică după ocupația și ultimatumul sovietic din iunie 1940. O mare parte dintre ei au fost întemnițați și au murit de tortură, boli și inaniție în închisorile din Siberia, sau în cele din România Comunistă.

Mormintele a 11 membri ai Sfatului Țării se află pe teritoriul Cimitirului Central din Chișinău. Printre acestea și cel al celui mai tânăr (avea 24 de ani) și cel mai longeviv deputat al primului parlament basarabean, Anton Crihan, singurul membru care a supraviețuit ororilor ocupației sovietice. După  război Anton Crihan a emigrat din România în Iugoslavia, apoi la Paris și într-un final se stabilește în Statele Unite. 

A decedat în 1993, în Saint-Louis, Statele Unite, dar la dorința sa testamentară, a fost înmormântat în Chișinău.