Prezentă în cadrul emisiunii „Maluri de Prut” de la Radio Chișinău, Margareta Nazarchevici-Bechet a vorbit despre spectacol, despre docudrama „Siberia din oase”, dar și despre rolul Varvarei, din filmul lui Gheorghe Urschi din 1991, „Văleu, văleu, nu turna!”

„Temele principale ale spectacolului „Între noi totul e bine” sunt de o importanță și de o greutate majoră. Este un spectacol care duce cu gândul la Moldova, chiar dacă e scris în Polonia. Pe lângă toate subiectele prezente în acest spectacol, este atinsă și tema războiului, care, de ceva timp, ne urmărește și se întâmplă nu departe de noi. În spectacol este vorba despre trei generații de femei - bunica, mama și nepoțica - care discută cam paralel. Nu au căldura care ar trebui să fie între oamenii dragi. Or, asta și la noi se întâmplă. Din cauza vieții grăbite, a ritmului acesta febril și a tot ce facem, pierdem din căldura dintre noi”, a spus Margareta Nazarchevici-Bechet. 

În filmul regizoarei Leontina Vatamanu, „Siberia din Oase”, despre una dintre cele mai tragice pagini din istoria românilor basarabeni – deportările în masă, Margareta Nazarchevici-Bechet a acceptat să joace și ca o formă de a-și răzbuna buneii, exilați și ei, alături de zecile de mii de oameni nevinovați, de către regimul sovietic de ocupație.

„În rolul din „Siberia din oase” am plonjat ca în apă. A fost din partea mea o replică pentru ce au făcut cu buneii mei. Ei au fost exilați și eu sunt urmașa lor. Mai târziu am început să aflu detalii și ororile care s-a întâmplat acolo, bătaia de joc față de oameni. Și atunci, eu m-am adunat ca și cum merg și eu să dau răspuns, măcar o picătură de dreptate în toată nedreptatea care s-a petrecut atunci. Chit că și Leontina Vatamanu este și ea o urmașă a celor care a fost exilați. Se spune că nu există familie din Basarabia care să nu aibă pe cineva mai apropiat, sau îndepărtat, care să fi fost dus în Siberia. Asta nu că m-a ajutat, dar m-a făcut să intru în pielea celor care au fost duși. Mi-a fost ușor să îmi imaginez cât de tare își doreau să revină, și cât de tare își doreau să triumfe adevărul. Credința în Dumnezeu i-a salvat și i-a ajutat să treacă prin toate aceste orori”, a spus Margareta Nazarchevici-Bechet.

Despre rolul intelectualilor, oamenilor de artă, în vremuri de restriște, Margareta Nazarchevici-Bechet spune că ei nu trebuie să tacă.

„Trebuie să vorbească mereu despre ce e bine și ce e rău. Din păcate, la noi sunt încă oameni care nu și-au dat seama de lucruri simple. Sunt oameni, ca și mine, nepoți sau strănepoți ai celor deportați, iar ei parcă au uitat să vor să uite acest lucru. Ce ni s-a întâmplat nouă trebuie depozitat în memorie și trebuie să ne motiveze să mergem înainte și să ne dăm seama de timpurile în care trăim”, a subliniat actrița.

Despre viață, Margareta Nazarchevici-Bechet spune că nu este ușoară, dar noi suntem mai puternici.

„Am și eu ca toți oamenii de fapt, momente de deznădejde, dar știu că este un păcat. Și atunci mă ridic și îmi zic că trebuie să merg înainte. Eu cred că teatrul, arta, muzica și toate celelalte contribuie ca noi să nu cădem în această deznădejde. Pentru că viața nu este ușoară, dar noi suntem puternici. Asta să ni-o spunem mereu. Dumnezeu ne-a creat ca să trecem prin viața aceasta să ne curățim sufletele!

Am înțeles că viața e frumoasă și trebuie să mergem înainte, orice ar fi.

Eu când am trecut prin decesul soțului meu, am vrut să mor și eu să mă duc la el. Nu am vrut să mai stau. Dar mi-au explicat că a trebuit să rămân, să rânduiesc toate pomenirile. După care am să merg la el. Și acum așa și fac.

Preotul meu duhovnic mă întreabă: Ce mai face domnul Boris? Și eu spun: „mă așteaptă!”. Și știu bine, am căpătat siguranța asta, că atunci când o să merg dincolo, el o să mă ia în brațe. Și nu mă mai tem de nimic!

E frumoasă viața, e foarte frumoasă!”, a spus Margareta Nazarchevici-Bechet.